Ecaterina Maniuc, medicul anesteziolog care ar fi administrat anestezia generală tinerei care a decedat în timpul unei proceduri estetice, a fost reținută pentru 72 de ore de oamenii legii. Aceasta este prima reținere care are loc la peste o săptămână de la decesul victimei. Violina Moraru, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, a precizat pentru ONE TV că Ecaterina Maniuc este suspectată de practicarea ilegală a medicinei.
,,Femeia este banuită de comiterea infracțiunii prevăzute de art.214 al.(2)din Codul penal „Practicarea ilegală a medicinei sau a activităţii farmaceutice, fapt care a cauzat din imprudență decesul victimei”, a spus purtătorul de cuvânt al PG, Violina Moraru.
Pentru această infracțiune, suspecta riscă să fie privată de libertate pe un termen de până la trei ani. Anterior, medicul anesteziolog Ecaterina Maniuc a condus Secția de anesteziologie și terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății din Chișinău, unde a deschis clandestin o Secție de chirugie cosmetologică. Prin urmare, atât Ecaterina Maniuc, cât și directorul instituției medicale Igor Curov au fost demiși în urma unei anchete desfășurate de Ministerul Sănătății.
Lasă un comentariu