NOUTĂȚI

Individul din Anenii Noi care ar fi ucis oameni și ar fi hrănit cu ei porcii, condamnat. Procurorii contestă sentința

Compus de Redacția STAR

Principalul suspect in cazul omorului din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi a fost condamnat de prima instanță la 20 de ani de închisoare în penitenciar de tip închis. Acesta a fost găsit vinovat de comiterea a patru omoruri și a două cazuri de trafic de ființe umane. Sentința a fost pronunțată joi, 18 iunie, de magistrații Judecătoriei Căușeni. Informația a fost confirmată pentru ONE TV de către șeful Oficiului Anenii Noi al Procuraturii Căușeni, Nicolai Mihail. Acuzatorii de stat au solicitat detenție pe viață pentru principalul suspect și au anunțat că vor contesta decizia la o instanță superioară. Între timp, procurorii în comun cu ofițerii de la IGP continuă cercetările pentru a stabili dacă există și alte cazuri similare, precum și alte persoane suspecte implicate în acest dosar.

„La moment, sunt investigate 4 infracțiuni de omor și 2 episoade de trafic de ființe umane. De asemenea, în luna aprilie 2026 am finalizat investigarea unui caz care a avut loc în anul 2012, în privința unei victime. Acuzatorul de stat a solicitat detențiune pe viață, însă instanța i-a stabilit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis”, a spus Nicolai Mihail, șeful Oficiului Anenii Noi, Procuratura Căușeni.

Potrivit anchetei, în decembrie 2011, principalul suspect, în vârstă de 60 de ani, ar fi ucis un bărbat în urma unui conflict legat de plata pentru munca prestată în gospodăria sa din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi. După producerea crimei, acesta ar fi îngropat cadavrul în propria gospodărie pentru a ascunde urmele faptei. Osemintele victimei au fost descoperite în ianuarie 2026, în timpul unei percheziții. În baza probelor acumulate, cauza a fost trimisă în judecată, iar prima instanță l-a găsit vinovat. Inculpatul a intrat în atenția poliției în septembrie 2025, după dispariția unui localnic. Anchetatorii au folosit inclusiv un ofițer sub acoperire pentru a aduna probe. Poliția a anunțat atunci că există suspiciuni privind implicarea sa în mai multe crime, iar surse din anchetă au indicat că acesta era suspectat și de canibalism.

Despre autor

Redacția STAR