NOUTĂȚI

Rezervele de apă din lacurile de pe Nistru, încă afectate de secetă. Ministrul Mediului: Totul depinde de ploi

Compus de Redacția STAR

Debitul de apă pe Nistru este în prezent suficient, însă lacurile de acumulare încă nu și-au refăcut rezervele după secetă. Cel mai scăzut nivel se înregistrează în lacul de acumulare Novodnestrovsk din Ucraina. Situația este mai bună la Dubăsari, unde nivelul apei crește mai repede, însă rezervele pot scădea la fel de rapid atunci când este mărit volumul de apă evacuat. Declarațiile au fost făcute de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit acestuia, refacerea rezervelor depinde în continuare de precipitațiile care vor cădea în bazinul superior al Nistrului.

În ultimele două săptămâni, debitul de apă evacuat din lacul Novodnestrovsk spre Republica Moldova s-a menținut între 55 și 60 de metri cubi pe secundă, aproape de volumul de apă care ajunge în lac. Potrivit ministrului, în luna octombrie, nivelul apei a crescut cu doar 20 de centimetri, iar surplusul a fost evacuat imediat în aval. În prezent, nivelul se situează în jurul cotei de 111 metri, cu aproximativ 10,3 metri sub nivelul normal.

La lacul de acumulare de la Dubăsari, situația este mai bună. În ultimele două săptămâni, nivelul apei a crescut cu 37 de centimetri, datorită ploilor din nordul țării și majorării debitului de apă provenit din Ucraina. Autoritățile intenționează să crească volumul de apă evacuat de la 45–50 la 80–85 de metri cubi pe secundă. Măsura ar urma să contribuie, în zilele următoare, la creșterea nivelului Nistrului în aval de barajul de la Dubăsari.

Ministrul Mediului a precizat că prioritatea autorităților este refacerea rezervelor de apă, în special în lacul Novodnestrovsk, cel mai mare de pe Nistru. Spre deosebire de acesta, lacul de la Dubăsari se umple mai repede, dar poate pierde rapid din apa acumulată atunci când crește debitul evacuat.

Evoluția situației hidrologice va depinde în continuare de precipitațiile din bazinul superior al Nistrului, aflat în vestul Ucrainei.

Amintim că, din 26 septembrie, în Republica Moldova este instituită starea de urgență în sectorul hidrologic, pentru o perioadă de 60 de zile. În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii și agenții economici să utilizeze rațional resursele de apă.

Despre autor

Redacția STAR