NOUTĂȚI

Confuzie privind compensațiile. Cererile vor putea fi depuse din 2 noiembrie, nu din 1 octombrie

Compus de Redacția STAR

Cererile pentru compensațiile la energie în sezonul rece 2026–2027 vor putea fi depuse începând cu 2 noiembrie, nu din 1 octombrie, așa cum a anunțat anterior ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Ministerul a venit cu o precizare și și-a cerut scuze pentru confuzia creată.

Instituția susține că înregistrările vor începe pe 2 noiembrie, la fel ca în anii precedenți.

Autoritățile se află în proces de pregătire a programului și anunță că vor prezenta din timp toate detaliile despre procedura de solicitare a ajutorului.

Anterior, ministra declarase că procesul de înregistrare va începe pe 1 octombrie și va rămâne neschimbat. Totodată, aceasta anunțase verificări mai riguroase ale datelor prezentate de solicitanți.

Pentru stabilirea eligibilității vor fi analizate veniturile întregii gospodării, inclusiv salariile, remitențele, dobânzile bancare și prestațiile sociale. Autoritățile vor verifica și bunurile, conturile bancare, precum și perioada în care solicitantul s-a aflat în Republica Moldova

Despre autor

Redacția STAR