NOUTĂȚI

Concert cu peripeții. Șase echipaje de pompieri au trimise la concertul din PMAN

Compus de Redacția STAR

Concertul ChișinăuYouth Fest 2024, organizat, duminică, de Primăria Municipiului Chișinău nu a trecut fără incidente. În timp ce în Piața Marii Adunări Naționale erau în jur de o sută de mii de persoane, două mașini de pompieri și-au făcut loc prin mulțime pentru a ajunge la scenă, unde s-ar fi produs un incendiu. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, până au ajuns pompierii la fața locului, incendiul a fost stins de către organizatori. De cealaltă parte, primarul Capitalei, Ion Ceban, neagă faptul că s-ar fi produs un incendiu și s-a arătat nemulțumit că apariția autospecialelor în mulțime ar fi putut provoca panică.

,,Potrivit primelor informații a luat foc acoperișul scenei. La fața locului au fost îndreptate șase echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație a fost stabilit că incendiul a fost lichidat cu forțele proprii ale angajaților fără ca acesta să obțină răspândire. În urma incidentului nimeni nu avut de suferit. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite’’, a spus Liliana Pușcașu, ofițer de presă IGSU.

Pe rețele de socializare au fost publicate mai multe filmulețe video cu două mașini de pompieri care se deplasează prin fața scenei și a mulțimii.

În cadrul ședinței Serviciilor Operative a Primăriei, edilul Capitalei a declarat că nu a avut loc un incendiu, iar mașinile de pompieri puteau ajunge în preajma scenei mult mai repede și mai ușor, fără a se deplasa printre spectatori.

,,Riscul astfel de intervenții cum a avut loc ieri cu autospecialele de pompieri pe mijlocul mulțimii pot crea panică și rugăm foarte mult autoritățile în aceste circumstanțe să se gândească foarte bine cum acționează. Dacă și ar fi fost ceva ușor se putea intra din spatele scenei acolo unde este acces de la Guvern. Motivul că a fost foc sus pe scenă de câțiva metri și cineva la localizat tot a părut straniu. Era vorba de artificii și am să rog colegii să explice organizatorilor ca să evităm asemenea situații pe viitor’’.

Pe scena Chișinau Youth Fest 2024 au cântat Carla’s Dreams, Delia, Smiley, Babasha, The Urs, Lupii lui Calancea și Guz. Evenimentul este la a treia ediție și este dedicat Zilei Internaționale a Tineretului. Potrivit autorităților municipale, la eveniment au participat peste o sută de mii de tineri.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu