Majoritatea sportivilor moldoveni care au mers la competițiile BRICS din Rusia au participat pe cont propriu și nu reprezintă federațiile de profil din țara noastră. Este concluzia preliminară a anchetei interne demarate de Ministerul Educației și Cercetării, anunță ministrul Dan Perciun.
,,Unii dintre sportivii care s-au înregistrat din partea Republicii Moldova sunt sportivi cu cetățenia statului nostru care de mult timp locuiesc în Rusia și au mers acolo la competiții. Acum federațiile au contactat Republica Moldova și le-au spus foarte clar că nu reprezintă Republica Moldova în acea competiție”.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciune, mai subliniază că în acest moment nu au fost stabilite abateri comise de federații, fiind vizate mai exact Asociația de Lupte la Brâu, Federația de Judo, Federația de Sambo și Federația de Gimnastică Ritmică, acestea riscând reducerea sau sistarea finanțării în cazul demonstrării faptul că au trimis sportivii la așa-numitele concursuri sportive.
,,Noi n-am văzut încă un caz unde o federație cu bună-știință a delegat un sportiv care locuiește în Republica Moldova la acele competiții, dar ancheta continuă și noi o să revenim punctual pe fiecare caz cu informații. Mai există un semn de întrebare care-l clarificăm în raport cu Federația de Sambo”.
În data de 18 iunie, responsabilii Ministerului Educației și Cercetării au anunțat că s-au autosesizat cu privire la presupusele participări ale sportivilor moldoveni la așa-zisele competiții BRICS desfășurate în orașul rusesc Kazan. Potrivit reprezentanților instituției, prin participare se,,încurajează statul agresor care se face vinovat de crimele comise pe teritoriul Ucrainei”, iar competițiile au loc cu încălcarea prevederilor Cartei Olimpice.
Lasă un comentariu