Patru persoane, inclusiv un copil, au intrat în contact cu doi câini diagnosticați cu rabie, în localitățile Bardar și Dănceni. Oamenii urmează să fie examinați de medici, iar în funcție de riscul de expunere, ar putea primi tratament și vaccin antirabic. Contactați de postul nostru de televiziune, reprezentanții spitalui raional Ialoveni ne-au spus doar că persoanele au ajuns la ei, fără a preciza starea acestora.
Potrivit Consiliului Raional Ialoveni, ambele cazuri au fost confirmate pe 19 august de către specialiștii CentrulUI de Sănătate Publică Chișinău. Primul câine, din gospodăria unui locuitor al satului Bardar, a fost diagnosticat cu rabie, iar al doilea caz a fost depistat la un câine fără stăpân din satul Dănceni. În acest context, autoritățile îndeamnă locuitorii să evite contactul cu animalele necunoscute și să anunțe imediat autoritățile locale sau serviciul veterinar dacă observă un animal cu un comportament agresiv sau neobișnuit. Rabia este o boală gravă, aproape întotdeauna fatală după apariția simptomelor. Tratamentul administrat la timp, imediat după expunere, poate preveni însă îmbolnăvirea.


