NOUTĂȚI

Podul de pe Mihai Viteazul rămâne parțial deschis. CFM a refuzat accesul la un drum alternativ

Compus de Redacția STAR

Podul de pe strada Mihai Viteazul din Capitală rămâne parțial deschis, deși inițial municipalitatea susținea că îl va închide integral la solicitarea firmei care efectuează lucrările de reparație. Anunțul a fost făcut luni, 15 iulie, de viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban. El a explicat că podul nu poate fi închis complet deoarece CFM a refuzat accesul la un drum peste calea ferată, singura alternativă posibilă. Viceprimarul a menționat că lucrările pe o singură porțiune a podului ar putea lungi perioada de reparație, având în vedere că podul de pe această stradă este unul dintre cele mai mari din țară.

,,Unicul drum de acces posibil era cu traversarea căilor ferate, din păcate, am primit refuz din partea CFM, pe motiv că nu este posibil sau nu doresc, mai degrabă”, a spus Ilie Ceban, viceprimarul Capitalei.

Potrivit autorităților municipale, compania care efectuează lucrările de reabilitare a cerut închiderea accesului pe pod pentru a-l repara până în luna noiembrie, dar această solicitare putea fi aplicată doar în cazul CFM permitea accesul la un drum secundar.

,,Am primit în repetate rânduri refuz, fapt care ne impune să dezvoltăm și să cotinuăm lucrările în condițiile restrânse pe care le avem astăzi în zona podului”, a spus Vitalie Mihalache, șeful Direcției Mobilitate Urbană.

La rândul său, șeful interimar al Serviciului Comercial al Întreprinderii Căile Ferate, Victoria Pitușcanu-Iordachi, a motivat refuzul instituției prin faptul că “amenajarea trecerilor la nivel în stații pe calea ferată este interzisă prin lege și prezintă pericol pentru circulația trenurilor și a autovehiculelor”.

,,Pe această porțiune de cale ferată pe lângă trenurile de transport marfă circulă toate trenurile de pasageri, zilnic. Amenajarea trecerilor la nivel în stații este interzisă, conform punctului 2 și 10 din „Instrucțiunea privind exploatarea trecerilor la nivel”.

Lucrările de reabilitare a unei porțiuni a podului din strada Mihai Viteazul au început încă în martie 2023. Deși acestea ar fi trebuit să fie finalizate în luna mai, prima porțiune a podului nu a fost dată în exploatare nici la mijlocul lunii iulie.
Podul este o magistrală de interes sectorial, cu 6 benzi de circulație și 2 trotuare pietonale, având o lungime totală de 300 metri și lățimea de 26 de metri. Pentru reabilitarea acestuia au fost alocate 180 de milioane de lei din bugetul municipal.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu