NOUTĂȚI

Fostul președinte și fostul vicepreședinte al raionului Criuleni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă

Compus de Redacția STAR

Un fost președinte și un fost vicepreședinte al Consiliului Raional Criuleni au fost condamnați la nouă și, respectiv, opt ani de închisoare pentru corupere pasivă. Cei doi ar fi primit peste 1,1 milioane de lei pentru a facilita finanțarea unor proiecte din fonduri europene.

Potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, fostul președinte al raionului a primit nouă ani de închisoare. Acesta trebuie să achite și o amendă de 450 de mii de lei și nu va putea ocupa funcții publice timp de 11 ani.

Fostul vicepreședinte a fost condamnat la opt ani de închisoare și amendat cu 400 de mii de lei. De asemenea, i-a fost interzis să ocupe funcții publice timp de zece ani.

Potrivit CNA și Procuraturii Anticorupție, cazul datează din 2014. Fostul președinte al raionului ar fi cerut aproximativ 50 de mii de euro de la managerul a două proiecte finanțate din fonduri europene.

În schimbul banilor, acesta ar fi promis să asigure transferarea a aproximativ 2,67 milioane de lei din partea Consiliului Raional Criuleni. Banii reprezentau contribuția autorității locale la finanțarea celor două proiecte.

Anchetatorii susțin că fostul președinte și fostul vicepreședinte ar fi primit, în mai multe tranșe, echivalentul a peste 1,1 milioane de lei.

Instanța a mai dispus încasarea de la cei doi a aproximativ 798 de mii de lei, considerați venit ilicit. De la fostul președinte urmează să fie confiscate și peste 336 de mii de lei în folosul statului.

Despre autor

Redacția STAR