Decizie istorică pentru Republica Moldova. Țara noastră va deschide oficial, luni, negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe capitole. Anunțul a fost făcut de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, de la Luxemburg, unde are loc conferința interguvernamentală în cadrul căreia urmează să fie adoptată această decizie. La reuniune participă reprezentanți ai Consiliului Uniunii Europene, ai Comisiei Europene, precum și o delegație a Republicii Moldova, condusă de premierul Alexandru Munteanu.
Conferința interguvernamentală de la Luxemburg va începe la ora 21:00. Potrivit unui comunicat al Guvernului de la Chișinău, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, va prezenta poziția de negociere a Republicii Moldova. La finalul reuniunii, premierul Alexandru Munteanu va susține o conferință de presă comună alături de reprezentanți ai Președinției Consiliului Uniunii Europene și ai Comisiei Europene. Evenimentul este programat pentru ora 22:30, ora Republicii Moldova.
„Uniunea Europeană își va expune poziția comună de negoceiri față de candidatul Republica Moldova și anume își va exprima acele standarde europene pe care trebuie să le atingem ca țară, pentru a fi pregătiți să devenim parte a marii familii europene. Vor fi prezentate acele criterii de referință pentru fiecare capitol în parte”, a afirmat Cristina Gherasimov, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană.
De la Luxemburg, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a menționat că negocierile cu țara noastră vor începe cu Clusterul 1, Valori Fundamentale. Oficialul a precizat că, ulterior, în luna iulie, urmează să fie deschise și celelalte cinci clustere.
„Astăzi va fi, într-adevăr, o zi importantă pentru procesul de extindere al Uniunii Europene, o zi de luni cu adevărat tare. În primul rând, Ucraina și Republica Moldova vor face cel mai important pas de la obținerea statutului de țări candidate. În sfârșit, vom putea deschide Clusterul 1 pentru ambele state. De ce? Pentru că și-au îndeplinit angajamentele, iar acum este momentul să acționăm. Dacă ele și-au făcut partea, trebuie să ne-o facem și noi”, a adăugat Marta Kos, comisara Europeană pentru Extindere.
Prezentă la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, desfășurată tot la Luxemburg, ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a declarat că deschiderea negocierilor pe capitole reprezintă un pas istoric pentru Republica Moldova.
„Suntem extrem de mândri de munca lor, de reformele care au fost realizate în domeniul justiției, anticorupției, administrației publice, dezvoltării pieței libere și a afacerilor.Vrem să-i felicităm pentru o muncă extraordinară”, a spus Oana Țoiu, ministra Afacerilor Externe a României.
Și eurodeputatul, Siegfried Mureșan, care este și președintele delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a transmis un mesaj de felicitare pentru țara noastră.
„Ce înseamnă începerea acestor negocieri? Înseamnă că Republica Moldova este cu un pas mai aproape de Uniunea Europeană. Înseamnă că Uniunea Europeană vede taotă munca pe care dumneavoastră ați depus-o, toate progresele pe care le-ați făcut. și UE apreciază toate aceste progrese”, a adăugat Siegfried Mureșan, europarlamentar român.
Anunțul privind deschiderea oficială a negocierilor pe capitole pentru Republica Moldova a fost făcut pe 12 iunie de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov. Atunci, aceasta a spus că decizia confirmă recunoașterea reformelor implementate și a progreselor înregistrate de Republica Moldova începând cu anul 2023, când liderii Uniunii Europene au dat undă verde începerii procesului de aderare.
La conferința interguvernamentală desfășurată luni la Luxemburg participă și delegația Ucrainei, pentru care, de asemenea, urmează să fie deschise negocierile de aderare la Uniunea Europeană.


