NOUTĂȚI

Încrederea moldovenilor în justiție începe să crească, afirmă președinta Republicii Moldova, Maia Sandu

Compus de Redacția STAR

Încrederea moldovenilor în justiție începe să crească, după decenii în care acest indicator a fost la pământ, iar evoluția sistemului influențează direct parcursul european al țării. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, în fața magistraților, la Adunarea Generală a Judecătorilor. Șefa statului a subliniat că, deși sistemul devine mai transparent, lipsa de personal și volumul uriaș de muncă rămân probleme majore.

,,Apar primele sondaje care arată creșterea increderii cetățenilor țării noastre în justiția, după decenii în care încrederea oamenilor a mers doar în jos. De modul cum evaluează situația în justiție depind următorii pași în negocierile de aderare, dar de consistența acțiunilor depinde finalizarea acestui proces”, a afirmat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, a declarat că una dintre prioritățile sistemului este atragerea și formarea noilor judecători, pentru a reduce deficitul de personal.

,,Am propus pentru numirea 51 din noi colegi, dintr-un total de 76 de candidați. Am reușit creșterea valorii de referință și implementarea compensațiilor pentru chirie și transport. Gestionăm un volum imens de muncă. Peste 340 de mii de dosare, dintre care 100 de mii încă sunt pe rol. Această presiunea confirmă că deficitul de personal și suprasolicitarea rămân rănile deschise ale sistemului nostru”, a adăugat Sergiu Caraman, președintele CSM.

Consolidarea sistemului judiciar, precum și asigurarea independenței și transparenței acestuia sunt esențiale pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, a declarat și comisarul European pentru Justiție, Michael McGrath.

,,Iar în centrul construirii unei societăți juste se află sistemul judiciar. Fără garanții care să asigure independența, integritatea și profesionalismul judecătorilor, nicio societate nu poate beneficia pe deplin de libertățile, securitatea și prosperitatea pe care Uniunea Europeană le-a construit pentru statele sale membre”, a conchis comisarul European pentru Justiție.

În prezent, sistemul judiciar din Republica Moldova se confruntă cu un deficit de 136 de magistrați. Din cele 524 de funcții prevăzute, doar 388 sunt ocupate. Adunarea Generală a Judecătorilor are loc anual, pentru evaluarea activității sistemului și adoptarea deciziilor privind activitatea magistraților. Ultima reuniune a avut loc pe 11 aprilie 2025.

Despre autor

Redacția STAR