Măsura prin care autoritățile i-au interzis liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, să părăsească Republica Moldova timp de cinci ani nu ar avea temei legal și nu poate fi aplicată. Cel puțin aceasta este concluzia unui raport al Asociației Promo-LEX, care precizează că legislația permite, de fapt, interzicerea intrării unei persoane în țară, nu a ieșirii acesteia. În cazul lui Krasnoselski, experții consideră că o soluție ar fi includerea sa pe lista persoanelor sancționate, cu restricții de intrare și blocarea fondurilor. Totodată, Promo-LEX califică măsura anunțată de autorități drept una care are caracter politic. Solicitați pentru o reacție, reprezentanții Guvernului au spus că nu vor comenta raportul.
Potrivit Promo-LEX, legea nu permite interzicerea ieșirii din țară a unui cetățean străin. Acest lucru ar putea fi aplicat în cazul în care există un dosar penal pe numele acestuia.
”Legea prevede foarte clar, în cazul unui cetățean străin, iar Krasnoselski e cetățean al Federației Ruse cel puțin, dar nu este al Republicii Moldova. Prin urmare, în baza legislației este calificat ca fiind cetățean străin, a încălcat pe teritoriul Republicii Moldova regimul de ședere. Dacă a ieșit din țară și se reîntoarce, legea urmează să fie aplicată în sensul în care autoritățile competente trebuie să-i stabilească o interdicție de intrare în țară pe cel puțin un termen de 5 ani.”, a spus Vadim Vieru, avocat și expert asociat Promo-Lex.
Totodată, Asociația Promo-LEX cere Guvernului să ia măsuri concrete împotriva persoanelor din structurile de la Tiraspol responsabile de tortură și detenții arbitrare. Organizația solicită convocarea, în cel mult 30 de zile, a Consiliului interinstituțional de supervizare și propune ca pe prima listă a persoanelor vizate de sancțiuni să fie inclus chiar liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
”Krasnoselski, cât și alte persoane, sunt responsabile în baza hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului de încălcări grave ale drepturilor omului care au fost comise în regiune cu dosare documentate. Autoritățile au aplicat astfel de măsuri deja în raport cu ofițerii ruși din armata rusă din stânga Nistrului, care au încălcat acest regim de ședere și au stabil interdicții de a intra în țară pe o durată de 5 ani de zile, ceea ce demonstrează că legea poate fi aplicată și este foarte clară.”, a mai menționat Vadim Vieru.
Amintim că, pe 5 noiembrie, Biroul politici de reintegrare a anunțat că liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a plecat la Moscova în contextul unor discuții facilitate de OSCE privind aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pe perioada iernii. La Moscova, însă acesta a fost decorat de președintele rus Vladimir Putin cu Ordinul de Onoare. Astfel, autoritățile de la Chișinău au anunțat atunci că la întoarcere, în privința liderului separatist de la Tiraspol vor fi aplicate mai multe măsuri restrictive. Ulterior, premierul Vasile Tofan a declarat că Vadim Krasnoselski poate reveni la Tiraspol, însă, odată întors, nu va mai putea părăsi teritoriul Republicii Moldova timp de cinci ani. Șeful Executivului a spus că bănuiește că liderul separatist ar prefera să rămână la Moscova, unde se află și familia acestuia.
Regiunea transnistreană este considerată, la nivel internațional, un teritoriu aflat sub controlul de facto al Federației Ruse. Acest statut este reflectat în mai multe documente internaționale, inclusiv în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 2004 și în rezoluția Adunării Generale a ONU din 22 iunie 2018. De asemenea, în 2017, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit că prezența trupelor ruse în regiunea transnistreană reprezintă o ocupație militară ilegală.



