NOUTĂȚI

A fost inaugurat un cabinet de rezonanță magnetică nucleară dotat cu un aparat de ultimă generație

Compus de Redacția STAR

Unul dintre cele mai performante cabinete de rezonanță magnetică nucleară din țară a fost inaugurat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, în prezența angajaților medicali și a conducerii Ministerului de resort. Dotat cu un aparat de ultimă generație, în valoare de 34,3 milioane de lei, acesta va oferi servicii medicale rapide și de înaltă calitate.

Aparatul dispune de aplicații avansate pentru depistarea afecțiunilor neurologice, iar examinarea pacientului durează mai puțin de jumătate de oră.

După discuția cu pacientul și identificarea regiunii afectate, acesta este așezat pe masă, i se conectează antenele pe zona de scanare și este introdus în aparat. Examinarea durează aproximativ 25 de minute, timp în care medicii evaluează starea de sănătate, identifică posibile cauze ale problemelor și stabilesc tratamentul necesar.

Medicii afirmă că datorită aparatului de ultimă generație vor putea obține imagini detaliate ale țesuturilor și organelor. Fiecare examinare va contribui la o decizie medicală mai rapidă, mai precisă și la reducerea riscurilor și complicațiilor pentru pacienți.

,,Ne permite să efectuăm, de asemenea și investigații de neuroimagistice avansate precum radiografia, spectroscopia, perfuzia și de asemenea, ne permite să facem investigații mult mai complexe pentru pacienții cu scleroza multiplă”, a menționat Adriana Slusarenco, mmedic imagist radiolog.

Lucruri care au fost greu de atins până acum, mai spun doctorii.

,,Funcționa deja de mulți ani și avea afecțiuni tehnice, de aceea a fost necesar reutilarea cu noul aparat”.

Ministra în exercițiu a Sănătății, Ala Nemerenco, susține că datorită acestui aparat se va reduce timpul de așteptare a pacienților, care până acum stăteau în rând săptămâni bune sau chiar luni de zile.

,,Acești pacienți nu vor mai trece undeva, contra plată, sau vor aștepta rânduri foarte lungi și mai sunt o mulțime de investigații care sunt necesare și cu contrast și fără contrast”.

Anual, 27 de mii de persoane beneficiază de serviciile structurii medicale. Inaugurarea noului cabinet de rezonanță magnetică nucleară face parte dintr-un program amplu de modernizare, în valoare de 120 de milioane de lei, implementat de Ministerul Sănătății, cu suportul financiar al Băncii Mondiale. În cadrul acestuia au fost dotate patru instituții medicale, fiind vorba de Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, Institutul Mamei și Copilului, Institutul Oncologic și Spitalul Clinic din Bălți.

Despre autor

Redacția STAR