NOUTĂȚI

Termoelectrica și Cet-Nord au reluat livrarea agentului termic. În capitală sunt circa 190 de cereri

Compus de Redacția STAR

Odată cu răcirea bruscă a vremii, Termoelectrica și Cet-Nord au reluat livrarea agentului termic pentru încălzirea încăperilor. Până acum, doar în capitală, s-au înregistrat circa 190 de solicitări din partea gestionarilor fondului locativ, susține furnizorul local.

„Noi agentul termic în rețelele noastre magistrale îl avem anul împrejur. Consumatorul trebuie să decidă singur cât și când să ia pentru necesitățile proprii. Vedem că temperaturile scad și oamenilor mai ales din blocurile de beton, neizolate le este rece. Ca cifră aproximativ 190 de cereri, dar chiar azi am mai semnat câteva, ele vin în permanență”
, a spus Iurie Razlovan, directorul general „Termoelectrica” S.A.

Locatarii blocurilor care nu au solicitat încă reconectarea la încălzirea centralizată pot depune o cerere la gestionarul fondului locativ, care la rândul său se adresează furnizorului printr-o cerere scrisă în format liber sau direct la sediile teritoriale. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, până pe 9 aprilie, Republica Moldova se află sub Cod Galben de schimbare a vremii, iar în intervalul 7-9 aprilie, în orele nocturne și ale dimineții, se prevăd înghețuri cu intensitatea de -1..-3°C. Vremea se va încălzi, treptat, pe final de săptămână.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu