NOUTĂȚI

Reforma administrației publice locale, contestată de unii experți: Moldova riscă să piardă finanțări europene

Compus de Redacția STAR

Conceptul reformei administrației publice locale, care prevede trecerea de la 32 de raioane la trei regiuni, ridică mai multe semne de întrebare în rândul unor experți. Aceștia avertizează că, fără o analiză clară a necesităților fiecărei regiuni și un consens larg, reforma ar putea eșua, iar Republica Moldova riscă să piardă oportunități de finanțare europeană. În replică, Guvernul anunță că va analiza toate propunerile și recomandările primite, astfel încât deciziile și serviciile publice să fie cât mai aproape de oameni, iar primăriile să dispună de resursele necesare pentru dezvoltarea comunităților.

Unii primari susțin reforma, dar au rezerve în privința modului în care va funcționa.

”Vom fi în regiunea Centru, cu Chișinău, sperăm la o dezvoltare, vedem mai departe ce urmează cu regiunea, cu competențele care le va avea regiunea, eu ce cel mai mult îmi doresc pentru cetățenii comunei Bănești este ca oamenii pentru un certificat, un aviz să nu fie nevoie să meargă departe, să fie clarificat fie la nivel local fie la nivelul primăriei nou amalgamate.”, a spus Alina Pascaru, primarul comunei Bănești, Telenești.

Primarul de Bălți spune că își dorește o colaborare mai bună între autoritățile locale și cele centrale, precum și ca primăriile să aibă mai multă libertate în luarea deciziilor.

”Dacă la Bălți se va adăuga încă un oficiu teritorial la Cancilarea de Stat, ferească Dumnezeu, mulțumesc mult. De așa colaborări, sincer, nu-mi doresc. Doresc o colaborare între puteri. Și asta este normal. Doresc o desconcentrare. Doresc o normă clară în ceea ce privește fiscalitatea. Ceile mai mari probleme sunt cu impozitele. Cum ele se distribuie.”, a menționat Alexandr Petkov, primarul municipiului Bălți.

Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova spune că reforma trebuie să fie mai bine explicată înainte de a fi pusă în aplicare. Deocamdată, nu este clar cum vor funcționa viitoarele consilii regionale, ce atribuții vor avea și cum vor fi aleși reprezentanții acestora.

”Nu este clar cu statutul Baltiului și Chișinăului, ele sunt excluse, sunt privite separat de regiunile acestea de dezvoltare și nu este clar. Principal, lipsa unor analiza de impact, să vindem dacă sistemul din punct de vedere social, financiar, cultural, economic, de atragere a fondurilor cumva își merită modelul care a fost propus.”, a spus Viorel Furdui, director executiv CALM.

Potrivit experților, una dintre cele mai mari lacune ale conceptului este că niciuna dintre cele trei regiuni propuse nu întrunește pragul de aproximativ 800 de mii de locuitori, asociat nivelului NUTS 2, utilizat pentru clasificarea regiunilor în Uniunea Europeană. Acest lucru ar putea ridica probleme în procesul de aliniere la standardele europene și ar putea afecta eligibilitatea Republicii Moldova pentru anumite fonduri destinate dezvoltării regionale.

”Ce vrea să facă Guvernul cu aceste trei regiuni este un pas înainte, dar nu rezolvă problema. Deci cum au împărțit ei, nici o regiune nu are 800.000 locutori. Nu rezolvă problema ce facem cu Găgăuzia și ce facem cu municipiul Teraclia. ”, a menționat Veaceslav Ioniță, expert economic.

”Am văzut niște incompatibilități cu standardul NUTS 2, ceea ce, în eventualitatea în care ne-am apropiat de accesarea acestor fonduri, ar face Republica Moldova neeligible la aceste fonduri ori ar transforma Republica Moldova într-o singură regiune, ceea ce înseamnă că efectul imediat ar fi că anumite regiuni mai sărace ar primi mai puțin bani sau nu ar primi deloc acești bani, iar pentru noi dezvoltarea înseamnă accesul la resurse. ”, a spus Igor Munteanu, expert economic.

Reforma administrației publice locale a fost lansată de Guvern în aprilie 2026, cu scopul de a consolida primăriile și de a îmbunătăți serviciile oferite cetățenilor. Inițial, autoritățile au propus reducerea numărului de raioane de la 32 la 10, însă, pe 1 octombrie, au prezentat un nou concept, care prevede crearea a trei regiuni: Nord, Centru și Sud. Taraclia ar urma să devină municipiu de nivelul al doilea, Chișinăul și Bălțiul își vor păstra statutul actual, iar Găgăuzia statutul special. Noile regiuni ar urma să coordoneze proiecte de dezvoltare și să faciliteze atragerea fondurilor, în timp ce serviciile pentru cetățeni ar trebui să rămână cât mai aproape de oameni. Guvernul își propune să realizeze tranziția la noua structură odată cu alegerile locale din 2027.

Despre autor

Redacția STAR