Regia Transport Electric din Chișinău atenționează că nu există abonamente de 39 de lei pentru șase luni, după ce pe rețelele sociale a fost publicată o ofertă falsă.
,,În această postare se menționează în mod eronat că ar fi disponibil un abonament pentru o perioadă de șase luni la prețul de 39 de lei. Subliniem că această postare nu este veridică și nu provine din surse oficiale’‘, a spus purtătoarea de cuvânt al Rtec, Felicia Rusu.
RTEC a îndemnat utilizatorii să nu acceseze link-uri care promovează astfel de oferte și să nu furnizeze date personale pe pagini necunoscute. În prezent, prețul unui abonament pentru șase luni este de 972 de lei.