Cea mai mare expoziție de produse autohtone, „Fabricat în Moldova”, vine în acest an cu mai multe noutăți. Vizitatorii vor putea explora „Traseul celor 24 de descoperiri”, un itinerar dedicat producătorilor noi pe piață. Totodată, va fi amenajată și o zonă gastronomică inedită, „Curtea Gusturilor Moldovenești”, unde cei prezenți vor putea degusta preparate tradiționale și urmări demonstrații culinare. La expoziție sunt așteptați aproximativ 500 de producători autohtoni, care își vor expune produsele pe o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați în interior și 300 de metri pătrați în exterior.
Organizatorii vor premia cel mai creativ și atractiv stand expozițional. Totodată, vor fi invitate rețele comerciale, pentru ca mai multe produse moldovenești să ajungă pe rafturile magazinelor. La eveniment sunt așteptate și delegații din țările cu care Camera de Comerț și Industrie are acorduri de colaborare. Reprezentanți din Elveția, Uzbekistan, Ucraina și România și-au anunțat deja intenția de a participa.
,,Scopul principal al Camerei de Comerț și Infustrie este să susținem producătorul autohton, să susținem dezvoltarea afacerilor noi în Republica moldova, să susținem crearea locurilor de muncă”, a afirmat Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a RM.
Cea de-a 24-a ediție a expoziției „Fabricat în Moldova” va avea loc în perioada 27–31 ianuarie 2027, la Moldexpo. Lansat în 2002, evenimentul este una dintre principalele platforme de promovare a producției autohtone. Companiile își pot prezenta produsele, pot interacționa direct cu publicul și pot stabili noi relații comerciale. La ediția din 2027, organizatorii așteaptă până la 70 de mii de vizitatori. Producătorii care doresc să participe se pot înscrie până pe 18 decembrie.



