NOUTĂȚI

Prima ședință parlamentară din acest an. Majoritatea parlamentară are planuri mari

Compus de Redacția STAR

Aleșii poporului și-au făcut apariția la prima ședință parlamentară din acest an. În timp ce deputații PAS au revenit cu planuri mari privind racordarea legislației naționale la cea europeană, opoziția speră că în această sesiune va obține sprijin pentru proiectele sale.

Ședința a început cu intonarea imnului de stat.

,,Limba noastră-i o comoară
în adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsat
ă

Limba noastră-i foc ce arde
într-un neam, ce fără veste
”.

Deputații BCS susțin că, în această sesiune, majoritatea parlamentară va trebui să dea un examen în fața cetățenilor.

,,Eu aș dori ca deputații care se află în majoritatea parlamentară să revizuiască planurile. Să-și actualizeze acele planuri cu care au venit spre alegători și să le spunem ce s-a realizat. Unicul moment de apreciere este nivelul de trai al cetățeanului nostru”, a spus Valeriu Muduc.

,,La treabă. Nu umblăm și ne miorlăim. Ei sunt odihniți, ei sunt plini de energie și ar putea contribui. Trebuie să ne mișcăm repede, să aproximăm legislația. Avem de votat legi, care să vină să consolideze securitatea noastră energetică. O să fie în câteva săptămâni programul de susținere și dezvoltare, creștere economică a Republicii Moldova, 1,8 miliarde euro. Va trebui Parlamentul să ratifice câteva documente importante”, a spus Igor Grosu.

,, Să avansăm cât mai rapid și cât mai consistent spre scopul nostru de integrare europeană. Prin toate proiectele noastre pe care noi le examinăm în comise, în Parlament este să ne apropiem cât mai mult. Rezultatul care l-am avut alaltăieri vorbește că noi ne aflăm pe calea cea dreaptă”, a spus Mihai Druță, deputat PAS.

Regulamentul Parlamentului prevede că Legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Iar sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu