Detenție pe viață pentru individul de 47 de ani dintr-o localitate din centrul țării care și-a violat fiica vitregă în vârstă de doar 11 ani. În urma violului, copila a rămas însărcinată și a născut un bebeluș. Informația a fost confirmată pentru ONE TV de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, care a precizat că sentința a fost pronunțată de Judecătoria Strășeni.
Potrivit procurorilor, în perioada martie-iulie 2023, bărbatul ar fi comis infracțiunea la domiciliul concubinei sale dintr-un sat din centrul țării. Acesta ar fi abuzat de vulnerabilitatea minorei, profitând de faptul că mama acesteia era plecată peste hotare. Procurorii susțin că bărbatul și-a impus autoritatea asupra fetei, aplicând forța fizică pentru a întreține raporturi sexuale forțate cu ea. Individul a fost trimis pe banca acuzaților la începutul lunii iunie. Atunci, acesta pleda nevinovat, iar acum își recunoaște parțial vina.
Cazul copilei de 11 ani a devenit cunoscut în luna decembrie 2023. Oamenii legii au fost sesizați de către reprezentanții unui Centru de sănătate din raionul Călărași. Aceștia au comunicat poliției că în urma examinării medicale, s-a constatat că minora de 11 ani este însărcinată. Copila a născut la Institutul Mamei și Copilului din Capitală peste o lună după ce s-a aflat că e însărcinată. Atunci, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu a declarat că acest caz demonstrează că sistemul a eșuat și că a solicitat o anchetă internă la Minister.
Lasă un comentariu