NOUTĂȚI

Timp de trei luni, Șor și Platon au cheltuit 136 000 de euro pentru promovarea narativelor Rusiei

Compus de Redacția STAR

În doar 90 de zile, oligarhii fugari Ilan Șor și Veaceslav Platon au cheltuit aproape 136 de mii de euro pentru promovare pe Facebook a narativelor care fac parte din războiul hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova. Este concluzia experților WatchDog.MD, care au analizat campaniile de publicitate ale celor doi.

Principalele narative promovate în postările sponsorizate de Platon și Șor se referă la faptul că referendumul ar fi inutil, iar guvernarea ar exercită presiuni asupra regiunii găgăuze, dar și că autoritățile moldovenești ar accepta orice condiție impusă de UE. Potrivit experților WatchDog.MD, prin aceste campanii sponsorizate, ei urmăresc să semene panică în societate, să discrediteze procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și să „spele” imaginea Rusiei.

„Vedem cum cei doi oligarhi încearcă că ne spună că Rusia nu este o amenințare la adresa securității Republicii Moldova, ci este un prieten al Moldovei, ceea ce este un fals, ori noi vedem cum Rusia, când are ocazia ne amenință deseori de la tribună cu diferite falsuri, cu avioanele F-16 amplasate la Mărculești sau despre faptul că Moldova ar pregăti să intre în Războiul din Ucraina”, a spus expertul WATCHDOG.MD, Andrei Rusu.

Nici compania META care deține Facebook, nici compania Google nu atrag atenția la apelurile autorităților și societății civile din Moldova și nu întreprind nicio acțiune serioasă pentru a bloca conținutul manipulator promovat de oligarhii sancționați la nivel internațional, se mai arată în raportul WatchDog.MD, în care se precizează că războiul hibrid al Federației Ruse împotriva Republicii Moldova devine mai agresiv odată cu apropierea alegerilor prezidențiale și a referendumului pentru aderarea țării la UE

„Soluția ar fi ca noi împreună cu alte state din zonă care se confruntă cu propaganda rusă, cum ar fi Ucraina, România, Polonia, să creăm un front comun și să ne adresăm către aceste companii să se apuce și să facă ceva propagandei date. În primul rând autoritățile trebuie să iasă mai des și să informeze societatea despre faptul că circulă astfel de falsuri în spațiul public. Odată ce informezi societatea mai des despre astfel de falsuri tu crești reziliența”.

Potrivit analizei, condamnatul fugar Ilan Șor a promovat în perioada 1 – 30 iulie cel puțin 104 de reclame prin intermediul a 11 pagini pe Facebook, cheltuind 30 500 de euro. În comparație cu luna precedentă, numărul de reclame sponsorizate de Șor a crescut cu 20, iar bugetul a rămas neschimbat. Veaceslav Platon a promovat în perioada 1 – 30 iulie peste 80 de reclame pe pagina sa personală de Facebook și pe cea a Nataliei Morari, cu care are un copil, cheltuind aproximativ 19 500 de euro.

În comparație cu perioada 1 – 30 iunie, Platon a cheltuit cu 5 750 de euro mai puțin pe sponsorizarea reclamelor, deși numărul lor a crescut cu 11. Pe lângă reclamele sponsorizate pe Facebook, Platon promovează activ conținut pe Youtube și prin intermediul Google Ads, pentru care însă cheltuielile nu sunt cunoscute.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu