NOUTĂȚI

Rusia a lansat 100 de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin cinci persoane au fost ucise

Compus de Redacția STAR

Rusia a atacat masiv Ucraina pentru a doua zi consecutiv. Cinci persoane au fost ucise, iar peste 20 au fost rănite, marți, în urma unui atac cu aproape 100 de drone și rachete. Două persoane și-au pierdut viața în Krivoi Rog după ce o rachetă a lovit un hotel. De sub dărâmături au fost salvate cinci persoane, două dintre ele fiind internate în stare critică.

„Gata, gata, e bine. Totul este bine, sunteți în siguranță. ”

Autoritățile ucrainene spun că în orașul Krivoi Rog, au mai fost avariate șase magazine, patru blocuri și opt autoturisme. Alte două persoane au murit în urma atacurile cu drone asupra orașului Zaporojie.

„A suferit cineva? Sunt victime? Mă aude cineva? ”

În satul Novoalexandrovka, din Herson, au fost avatiate trei louințe. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Iat-o acolo, se vede capul, observi? Aduceți gălețile, orice ar fi. Bunică, ești sub dărâmături! Imediat te salvăm. Nu-ți pierde cunoștința, te rog! ”

Armata a reușit să doboare cinci din cele 10 rachete și 60 din cele 81 de drone lansate de ruși. „Kievul va riposta Rusiei pentru „crimele împotriva umanității” care „nu pot rămâne nepedepsite.”, a spus președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

În noaptea de 25 spre 26 august, Rusia a lansat un atac masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Armata ucraineană a declarat că 236 de rachete și drone au fost lansate asupra a 15 regiuni din țară. În urma atacului, șapte persoane au murit și 47 au fost rănite, iar în mai multe regiuni ale Ucrainei au fost înregistrate întreruperi de curent electric.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu