NOUTĂȚI

Zece primării vor beneficia de 15 mii de dolari pentru implementarea bazelor de date ale instituțiilor din administrația publică locală

Compus de Redacția STAR

Zece primării din țară vor beneficia de suport financiar în valoare de 15 mii de dolari pentru sprijinirea financiară a bazelor de date ale instituțiilor din administrația publică locală. La programul finanțat de Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova au depus dosarele peste 85 la sută dintre primările din țară și doar zece au reușit să obțină finanțare pentru a oferi servicii mai calitative.

,,Pentru a înmâna certificatul în valoare de 15 mii de dolari invit primăria municipiului Bălți. Felicitări’’.

Printre beneficiari este și primăria din comuna Budești, municipiul Chișinău.

,,Vă încredințez că orice bănuț donat va ajunge la destinație și că oamenii din spațiul rural va aprecia foarte mult, fiindcă acești bani vor fi îndreptați concret la îmbunătățirea calității vieții. Și vor da un impuls de încredere că banii donați ajung la sufletul oamenilor’’, a spus Nina Costiuc, primar comuna Budești.

,,Vreau să vă mulțumesc pentru această oportunitate pentru că ne regăsim în această listă a acelor autorități. Pentru faptul că există această oportunitate de a ne consolida capacitățile noastre în elaborarea de politici locale. Este important pentru noi ca administrație executivă ca să putem gestiona eficient cu toate treburile locale’’, a spus Valentina Casian, primar orașul Strășeni.

Finanțatorii programului susțin că prin acordarea acestor mijloace financiare își doresc să îmbunătățească munca autorităților publice locale din țară prin implementare anumitor programe.

,,Autoritățile publice locale, selectate în mod competitiv în acest program vor primi asistență tehnică și financiară în domeniul utilizării datelor demografice a populației. Și vor explora soluții inovatoare pentru a asigura dezvoltarea localității durabilă și reziliența de care să beneficieze de suport echitabil toate grupurile de populație’’, a spus Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției.

,,Trebuie să aducem datele la nivelul autorităților publice locale pentru că ele trebuie să le folosească zilnic în deciziile pe care le iau. Și trebuie să le folosească pentru a-și informa cetățenii. Într-o societate democratică transparența este un lucru foarte important’’, a spus Karina Nersesyan, reprezentantă UNFPA în Republica Moldova.

Autoritățile centrale susțin că primăriile din țară se confruntă cu o problemă atunci când au nevoie de accesarea unor date, fapt ce îi împiedică să atragă unele investiții.

,,Aceste administrații vor beneficia de expertiza și suport tehnic pentru dezvoltarea politicilor locale, consolidarea competențelor de accesare a fondurilor naționale și europene, atragerea investițiilor și dezvoltarea parteneriatului public privat. Avem provocări legate de utilizarea acestor seturi de date, atunci când se iau decizii la nivel central, care afectează foarte mult și nivelul local’’, a spus Andrei Strah, secretar general al Guvernului.

Programul e realizat în baza proiectelor finanțate de Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova, cu implementare și cofinanțare din partea fondului ONU pentru populație UNFPA.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu