NOUTĂȚI

Zece familii afectate de incendiul devastator de la mansarda unui bloc din sectorul Buiucani solicită ajutor

Compus de Redacția STAR

Zece familii afectate de incendiul produs acum o lună la mansarda unui bloc de locuințe de pe strada Paris, din sectorul Buiucani al Capitalei, au solicitat ajutor financiar primăriei pentru a-și repara apartamentele.

,,În funcție de nivelul în care au avut de suferit, respectiv solicitanții vor prezenta un deviz de cheltuieli verificat de specialiști atestați și noi vom merge cu aceste devize de cheltuieli către Comisia Fondului de Rezervă pentru a li se acorda sau ajutor material, sau lucrări de reparații în baza’’, a spus Ion Burdiumov șef DGLCA.

Cincizeci de pompieri au intervenit pe 29 septembrie pentru a stinge un incendiu izbucnit la mansarda unui bloc de locuințe din sectorul Buiucani. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, focul a izbucnit din cauza lucrărilor de hidroizolare a acoperișului, efectuate cu un arzător conectat la o butelie de gaz. Flăcările au distrus șase apartamente, iar alte 12 au fost inundate în timpul intervenției.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu