NOUTĂȚI

Zece angajați ai ANP și șase din Penitenciarul Nr.17 Rezina vor fi cercetați disciplinar după cazurile de eliberare a unor deținuți

Compus de Redacția STAR

Zece angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarilor și șase din Penitenciarul Nr.17 Rezina vor fi cercetați disciplinar după cazurile de eliberare a unor deținuți condamnați anterior la închisoare pe viață, pentru infracțiuni extrem de grave. Totodată, alte cinci persoane, care nu mai fac parte din sistem, ar putea fi cercetate în baza sesizărilor transmise organelor de urmărire penală. Anunțul a fost făcut de ministra Justiției, după o anchetă efectuată de minister. Totodată, a fost sesizat Consiliul Superior al Magistraturii pentru a cerceta felul în care judecătorii au acceptat cererile de eliberare depuse de deținuți. Anterior, au fost sesizați și procurorii.

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, susține că totul a început cu amendamentele aprobate de Parlament la legea privind amnistia.

,,Introducerea unor prevederi la legea de bază au permis comutarea prea facilă a pedepsei detențiune pe viață și eliberarea unor deținuți condamnați pentru infracțiuni extrem de grave fără a se evalua în mod eficient riscurile. Aceste schimbări promovate fără o coordonare inter-instituțională eficientă și fără filtre reale de responsabilizare au generat riscuri în aplicarea legii”.

Ulterior, angajați din Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și angajați ai închisorii în care își ispășesc pedepsele condamnați pentru crime grave, au admis, la rândul lor, anumite abateri, a arătat ancheta ministerului. De exemplu, deținuții care au depus cerere de amnistie și de eliberare înainte de termen trebuie să treacă printr-o comisie din care fac parte angajați din ANP și din închisorile în care stau. Ancheta făcută de minister a dezvăluit anumite nereguli la această etapă. În consecință, trei funcționari au fost suspendați, 10 angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor și șase din Penitenciarul nr. 17 vor fi cercetați disciplinar, ceea ce prevede mustrare sau chiar demitere. Totodată, alte cinci persoane, care nu mai fac parte din sistemul penitenciarelor, ar putea fi cercetate în baza sesizărilor transmise organelor de urmărire penală.

,,Sistemul nu a funcționat, pentru că evaluările riscului de recidivă au fost efectuate formal. Unele din fișele comisiilor speciale din penitenciar au omis aspecte esențiale, cum ar fi: istoricul infracțional, impactul asupra victimei, pericolul social”, a spus ministra.

Ulterior, deținuții condamnați pe viață au ajuns în libertate, urmare a unor decizii luate de magistrații Judecătoriei Orhei, sediul Rezina.

,,Vom informa Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că, spuneam mai devreme, a fost analizat fiecare dosar în parte și spuneam că, în anumite cazuri, în baza recursurilor pe care noi le-am înaintat imediat, au fost anulate anumite decizii ale primelor instanțe care au decis aplicarea legii. Vom solicita Consiliului Superior al Magistraturii, conform competențelor legale de care dispun, să verifice, sub toate aspectele, acțiunile pe caz, din partea instanțelor judecătorești”, a mai adăugat ministra.

Nouă deținuți, condamnați anterior la detenție pe viață pentru crime deosebit de grave, au fost eliberați din penitenciar. Totul s-a întâmplat după modificările la Legea Amnistiei, făcute în anul 2022, la propunerea deputatei Olesea Stamate, pe atunci membră PAS. Stamate spune că problema nu a constat în modificările legislative, ci în felul în care au fost aplicate. Ulterior, pentru a remedia situația, Parlamentul a reinterpretat Legea Amnistiei. Din cei nouă deținuți eliberați, trei au revenit după gratii. Unul, Iurie Radulov, zis „Babior”, a reușit să fugă din țară și este acum în procedură de extrădare. Până acum, pentru această situație, au plătit cu funcția directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falca. Directorul Penitenciarului din Rezina, Veaceslav Dascal, și directorul adjunct au fost suspendați din funcție. Iar Olesea Stamate a fost exclusă din partidul de guvernare și este, în continuare, deputat neafiliat, în Parlament.

Despre autor

Redacția STAR