NOUTĂȚI

Vinurile noastre, tot mai solicitate. În prima jumătate de an au fost exportate cu 9 milioane de litri mai mult decât în 2023

Compus de Redacția STAR

Vinurile moldovenești sunt tot mai solicitate pe piețele internaționale. Potrivit autorităților, în primele șase luni ale anului curent au fost exportate cu 9 milioane de litri mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

,,În termeni valorici această creștere valorică a fost de peste 22 milioane de dolari, indicând o creștere semnificativă de 56 la sută. Vinurile moldovenești au ajuns pe mesele consumatorilor din 56 de state. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Statele Unite, Germania, Regatul țărilor de jos, China și alte țări”, susține Daniel Vodă, purtător de cuvânt al Guvernului.

În anul 2023, în urma exporturilor de vinuri moldovenești, țara noastră a obținut un venit de 111 milioane de dolari.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu