NOUTĂȚI

Vinificatorii moldoveni, nevoiți să caute noi piețe de desfacere. De vină, taxele introduse de SUA

Compus de Redacția STAR

Vinificatorii moldoveni vor fi nevoiți să caute noi piețe de desfacere din cauza taxelor vamale la mărfurile moldovenești introduse de administrația Trump în Statele Unite. Precizarea vine de la șeful Oficiului Național al Viei și Vinului, Ștefan Iamandi. Potrivit acestuia, anul trecut exportul de vinuri moldovenești în SUA a crescut semnificativ, iar acum Guvernul și vinificatorii se gândesc unde să redirecționeze aceste exporturi.

„Noi înțelegem dacă este creșterea taxelor pe piața Statelor Unite, asta înseamnă că se redirecționează pe alte piețe. Și noi trebuie să înțelegem care este redirecționarea, inclusiv a vinurilor din RM. Tradițional, peste 55% de vinurile noastre se exportă pe piața UE, care este un partener strategic pentru noi și acolo unde consumatorul ne cunoaște și acolo unde este și un potențial pentru creștere. Însă noi ne reorientăm la piețele precum ar fi Asia, Corea de Sud, Japonia și inclusiv Canada. Exporturile în SUA, în ultimii ani au crescut vertiginos, inclusiv vinurile îmbuteliate și lucrăm toți acum împreună și cu Guvernul pentru a găsi soluții pentru vinificatorii noștri”.

Numai în primele opt luni ale anului 2024, exporturile moldovenești de vin în Statele Unite s-au ridicat la aproape 23 de milioane de dolari, adică de opt ori față de anul 2023. Spre comparație, în aceeași perioadă, volumul exporturilor de vin în România s-a ridicat la puțin peste 17 milioane și jumătate de dolari. Astfel, aceste două țări au reprezentat aproximativ jumătate din exporturile de vin din țara noastră.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu