NOUTĂȚI

Victoria Belous a depus jurământul. Petru Rotaru a fost numit viceguvernator al BNM

Compus de Redacția STAR

Victoria Belous a fost învestită miercuri în funcția de ministru al Finanțelor. Belous a depus jurământul la Președinție, în prezența șefei statului, Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean, care au subliniat că au așteptări mari de la noua ministră.

,,Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova. Să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”.

Șefa statului i-a urat succes ministrei învestite miercuri, dar nu înaite de a-i mulțumi fostului ministru, Petru Rotaru.

,,Vreau să-i mulțumesc mai întâi lui Petru Rotaru pentru activitatea intensă și pentru toate reușitele din ultima perioadă faptul că am reușit să finanțăm programe importante chiar și atunci când economia nu reușea să genereze toate resursele de care avem nevoie pentru dezvoltare. Doamna ministră vă felicit și vă mulțumesc că a-ți acceptat această provocare. Să știți că este un portofoliu dificil, avem așteptări mari”.

Și premierul Dorin Recean a apreciat activitatea fostului ministru al finanțelor și i-a urat bun venit ministrei Victoria Belous.

,,Petru a fost instrumental ca noi să începem tranformările necesare în cadrul ministerului Finanțelor și să îmbunătățim mecanismul de finanțare și mecanismul de lucru în cadrul ministerului Finanțelor. Doamna ministră urmează acest portofoliu important, avem de crescut economia, avem de crescut veniturile cetățenilor și prin asta și veniturile fiscale”.

Petru Rotaru a fost numit, miercuri, în funcția de viceguvernator al BNM pe un termen de șapte ani cu votul a 59 de deputați.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu