,,Un vot pentru listele Partidului Național Liberal este un vot care va garanta României un loc alături de țările civilizate ale lumii”, dă asigurări Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova și candidat la funcția de senator în Parlamentul de la București din partea PNL pentru românii din afara granițelor. Într-un mesaj în contextul încheierii campaniei electorale pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc pe 1 decembrie, de Ziua României, Adrian Dupu a făcut un apel la unitate, subliniind că „este nevoie ca toți, de la mic la mare, din toate colțurile lumii, să ne unim pentru România”, care mai mult ca oricând în ultimii ani are nevoie să i se demonstreze dragostea adevărată.
,,Vă invit pe toți să ieșim pe 1 decembrie să votăm și să demonstrăm încă o dată lumii întregi că suntem un popor unit, un popor care-și dorește să rămână ferm ancorat în valorile euroatlantice. Vă aștept începând de mâine la secțiile de vot din întreaga Republica Moldova”.
Moldovenii cu cetățenie română pot să-și exercite dreptul electoral în cadrul a 59 de secții de votare care vor fi deschise în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, în intervalul orelor 07:00-21:00. Adrian Dupu, candidat la funcția de senator în Parlamentul României din partea Partidului Național Liberal pentru românii din afara granițelor, este primul pe lista buletinului de vot.
Lasă un comentariu