Un taximetrist din Chișinău a fost trimis în judecată pentru exploatarea sexuală a opt adolescente. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, învinuitul le-a oferit fetelor din familii social-vulnerabile cazare, hrană și îmbrăcăminte și le-a obligat să întrețină relații sexuale.
Bărbatul în vârstă de 55 de ani și-a găsit prima victimă pe străzile Chișinăului, a adăpostit-o și, prin intermediul ei, a găsit următoarea adolescentă. Schema a fost aplicată și în cazul celorlalte fete. Victimele, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, provin din familii incomplete sau cu părinți dependenți de alcool.
Potrivit PCCOCS, la doar o săptămână după ce le-a cazat în locuințe închiriate în Chișinău și o comună a municipiului, individul le-a obligat să întrețină relații sexuale. Fiind amenințate cu evacuarea și uneori bătute, adolescentele au fost nevoite să accepte. În unele cazuri, exploatarea sexuală a durat aproape doi ani și jumătate. Schema a fost demascată într-un alt dosar penal, în care una din victime a raportat situația oamenilor legii. Pe caz a fost deschis un dosar penal, iar inculpatul se află în arest preventiv. Fetele și-au găsit refugiu la rude și centre de plasament.