Un polițist de patrulare a fost luat pe capota unei mașini de un tânăr de 25 de ani. Incidentul s-a produs vineri dimineață în centrul Capitalei. Imaginile cu această scenă au fost postate pe internet și în scurt timp au devenit virale. Din acestea se vede cum polițistul este pe capota mașinii, iar șoferul continua să conducă. Individul a fost oprit ulterior de o altă mașină.
Potrivit poliției, incidentul s-a produs la intersecția străzii Ierusalim cu Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni din Capitală, în timp ce echipajul de patrulare asigura circulația în zonă. Un șofer a parcat neregulamentar, iar când polițistul s-a apropiat, acesta a pornit mașina, luându-l pe capotă. În filmulețul postat de internauți se aude cum șoferul le spune din mașină polițiștilor, care îi cer actele la control, că se grăbește.
Individul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție. Dacă vina acestuia va fi demonstrată, el riscă până la opt ani de închisoare.
Lasă un comentariu