NOUTĂȚI

Un nou reținut în cazul armamentului descoperit la vama Leușeni-Albița

Compus de Redacția STAR

Încă o persoană a fost încătușată în Republica Moldova în cazul armamentului depistat, săptămâna trecută, într-un camion la frontiera moldo-română. Bărbatul ar fi avut rolul de organizator. Procurorii de la Chișinău mai anunță că în container au fost găsite 18 componente pentru muniții, alte opt muniții complete, un lansator și o dronă de tip „Geran 2”, dezmembrată în urma doborârii, cu așchii vizibile pe zonele de desprindere și motorul separat de corp. Toate au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin contrabandă, cu ajutorul unui cărăuș care circula periodic cu un camion marfar din Ucraina.

”Munițiile au fost preluate prin intermediul a mai multor curse, care presupuneau transportarea a câte două unități de muniții, preluate dintr-un depozit neidentificat din Ucraina, de la persoane necunoscute. Acestea au fost aduse în mod camuflat în Republica Moldova, de unde în scurt timp, au fost preluate de către mai mulți complici. ”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale.

Oamenii legii mai precizează că actele vamale de export au fost perfectate pentru „articole din metal”, cu destinația Israel.

”Precizăm că, din probele și informațiile preliminare obținute pe caz, nu s-a identificat că armele/munițiile ar fi provenit din depozite militare sau strategice, precum depozitul de la Cobasna sau cele ale Armatei Naționale”, a mai spus aceasta.

”Este o companie de transport care, evident, a mai avut traversări ale frontierelor, asigurând transporturi de mărfuri. Compania de transport asigură transportarea diferitor bunuri, deci, la moment, nu pot spune că era cu armament”, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Exportatorul, brokerul vamal și transportatorul, care ar fi fost responsabili de documentele de export și de organizarea transportului, se află în arest în Republica Moldova. Iar a patra persoană a fost reținută recent pentru 72 de ore. Între timp, șoferul camionului se află în arest în România. Responsabilii Procuraturii Generale mai precizează că a fost creat un grup de lucru comun cu autoritățile din România. Specialiștii vor efectua acțiuni de urmărire penală și schimb de informații și probe. În cadrul emisiunii ,,1 la 1” de la ONE TV, Lilian Carp, președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a oferit detalii despre anchete.

”Partea română este vorba despre interogarea șoferulu. Din câte înțeleg, o să existe acolo o expertiză despre starea lor și de unde, și desigur anchetatorii din Republica Moldova au o parte în ceea ce privește proveniența și schema cum s-a ajuns ca aceste muniții să fie transportate.”, a declarat Lilian Carp.

Totodată, parlamentarul PAS admite că acest caz ar putea fi unul izolat. Tot el pune la îndoială că destinația finală era Israelul, așa cum a spus conducătorul camionului.

”Ruta este…. destul de
– Lungă și are de trecut teritoriul unor state
-Câteva hotare
-Inclusiv Turcia”, a mai precizat Carp.

”Preliminar se învestighează toate scenariile posibile, inclusiv perspectiva de a discredita Republica Moldova”, a mai declarat ministra de Interne.

Investigațiile au fost declanșate după ce, în data de 20 noiembrie, la intrarea în România prin vama Leușeni-Albița, a fost depistat camionul ce aparține unei firme de transport din Republica Moldova, încărcat cu armament de contrabandă.

Despre autor

Redacția STAR