NOUTĂȚI

Un nou edificiu al Substației de Asistență Medicală Urgentă la Orhei. Clădirea a costat 34 de milioane de lei

Compus de Redacția STAR

Șaizeci și doi de angajați ai Substației de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească Orhei activează în condiții conform standardelor europene, iar locuitorii din 12 localități ale raionului vor avea parte de servicii medicale mai bune. O clădire, nouă în care s-a investit 34 de milioane de lei, a fost inaugurată în data de 15 iulie în cadrul unei ceremonii la care au participat angajații, dar și oficiali de la Chișinău.

Edificiul, cu suprafața de peste 1060 de metri pătrați, dispune de săli de alertă, de ședințe, de instruire, de păstrare a medicamentelor, de odihnă a angajaților, boxă pentru dezinfecție, dar și un garaj cu șase boxe pentru ambulanțe. Totodată, clădirea a fost dotată cu panouri solare, fiind asigurată eficiența energetică a edificiului.

,,Vreau să vă asigur că vom depune tot efortul, elanul, cunoștințele, experiența noastră pentru a ridica nivelul de asistență medicală de urgență acordat locuitorilor municipiului și raionul Orhei”, a spus Igor Cazacu, medic substația AMU Orhei

Substația Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească Orhei este una dintre cele mai mari din țara noastră. Are în subordine șase puncte de asistență medicală urgentă și deservește 100 de mii de locuitori din municipiul Orhei și 12 localități din raion.

,,Din ziua de astăzi o să activați în condiții mult mai bune decât le aveați înainte ca să nu mai spun că nici nu le aveați aici la Orhei”, a spus Ala Nemerenco.

,,Această substație de asistență medicală urgentă medicală prespitalicească de la Orhei este un exemplu al efortului pe care-l facem noi cu toții ca să îmbunătățim calitatea serviciilor medicale, așa încât oamenii noștri să fie mai sănătoși și condițiile de muncă pentru dumneavoastră să fie mai bune”, a spus Maia Sandu.

Cele 34 de milioane de lei investite în noua clădire de la Orhei au fost alocate de Ministerul Sănătății, acestea fiind parte a unei investiții totale de peste 320 de milioane de lei făcută în ultimii doi ani cu scopul modernizării serviciului asistenței medicale de urgență prespitalicească la nivel național.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu