Un moldovean de 32 de ani ar fi fost reținut în Crimeea, alături de doi ruși. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei îi suspectează că ar fi „agenți ai serviciilor ucrainene”. FSB susține că moldoveanul ar fi „colectat și transmis informații, inclusiv materiale foto și video, cu privire la amplasarea tehnicii militare și a pozițiilor de apărare aeriană ale Forțelor Armate Ruse”.
În cadrul anchetei, FSB ar fi ridicat „un dispozitiv exploziv puternic, destinat să arunce în aer stația de pompare a apei care furnizează apă în orașul Kerci”. Presa rusă scrie că cetățeanul moldovean ar fi fost condamnat anterior pentru furt.
Presa din Rusia a publicat un video în care cele trei persoane reținute ar oferi detalii despre acțiunile lor. Unul dintre ei, pe care rușii îl prezintă drept „cetățean moldovean”, a povestit că și-a ispășit pedeapsa în regiunea Herson, iar ulterior a fost adus în orașul Kerci.
,,M-a sunat Alexandr, un angajat al serviciilor speciale ale Ucrainei și mi-a spus că am o sarcină serioasă. Mi-a trimis coordonatele. Coordonatorul mi-a spus că mă va suna și îmi va explica cum să lucrez cu dispozitivele explozive și că va trebui să duc acest exploziv la stație, să-l așez sub pod, ulterior să apăs butonul”.
Într-un comentariu oferit pentru ONE TV, Ministerul de Externe a precizat că Misiunea diplomatică a Republicii Moldova la Moscova a transmis către MAE rus o notă cu solicitarea informației pe acest caz, dar încă nu a primit un răspuns. MAE menționează că dacă se va confirma că este vorba despre un cetățean al Republicii Moldova, Ambasada țării noastre în Rusia îi va oferi toată asistența consulară necesară.
Lasă un comentariu