NOUTĂȚI

Un lot împădurit situat în zona verde a sectorului Botanica din Chișinău, nu va mai putea fi vândut sau privatizat

Compus de Redacția STAR

Un lot împădurit cu o suprafață de un hectar, situat în zona verde a sectorului Botanica din Chișinău, pe care Primăria voia să-l scoată la licitație pentru construcția unui complex locativ, a fost salvat prin adoptarea deciziei de schimbare a statutului din teren privat în teren public. Astfel, spațiul verde de pe bulevardul Dacia nu va putea fi privatizat sau vândut. Proiectul de decizie elaborat în luna iunie de consilierii PAS și cei ai Platformei DA, a fost votat joi în unanimitate de toți consilierii municipali.

,, Cu 40 de voturi acest proiect a fost aprobat’’.

,, Noi avem strategia Chișinău Oraș Verde care presupune și formarea unor spații verzi noi și ar trebui să apărăm și să veghem spațiile verzi cât și să creăm altele’’, a spus Anetta Dabija, consilieră Fracțiunii PAS în CMC.

Vicepreședintele fracțiunii MAN în Consiliul Municipal Chișinău, Corneliu Pântea, a menționat că proiectul de decizie prin care terenul de pe bulevardul Dacia a primit statutul de pădure – parc de interes local obligă municipalitatea să intervină pentru a-l face mult mai atractiv pentru cetățeni.

,, Cu toate că acest proiect de decizie, posibil, va aduce prejudicii municipiului Chișinău pe viitor, dar am încercat prin acest gest să găsim un compromis cu toate forțele politice în CMC ca pe viitor să aprobăm proiecte foarte foarte importante pentru mun. Chișinău’’.

,, Nu putem tot orașul să fie construit doar în blocuri locative, trebuie să avem și zone verzi, și un lac, și zonă de recreere pentru cetățeni’’, a spus Adrian Lebedinskii, președintele Fracțiunii PSRM în CMC.

Consilierul de la Platforma DA și unul din autorii proiectului de decizie prin care a fost salvat spațiul verde, Victor Chironda, a anunțat că alături de colegii săi din fracțiunea PAS, urmează să elaboreze și să propună și un proiect de amenajare a zonei respective de care vor beneficia chișinăuienii care locuiesc în preajma parcului.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu