Un grup de persoane din Cimișlia organiza lupte ilegale cu câini într-o zonă izolată din extravilanul orașului. Polițiștii au intervenit la fața locului, unde au identificat aproximativ 70 de persoane și 30 de câini de rasă, precum și o volieră improvizată în care se desfășurau luptele. Până la sosirea forțelor de ordine, avuseseră loc deja cinci confruntări între animale.
,,Bună ziua de la poliție criminală, ce aveți în portbagaj? Câini, da?”
Animalele au fost examinate de un specialist veterinar, iar poliția continuă cercetările pentru identificarea tuturor celor implicați în organizarea luptelor ilegale. Potrivit legislației Republicii Moldova cruzimea față de animale se pedepsește cu închisoare până la 3 ani sau cu amendă până la 67.500 de lei.