Un fost polițist din Leova a fost condamnat la patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare, pentru violență în familie și răpirea concubinei sale. Timp de jumătate de an, individul și-a agresat constant partenera, iar pe 20 ianuarie, a răpit-o de la locul de muncă.
Inculpatul, care activa în cadrul Inspectoratului de Poliție Leova, dar se afla în concediu anual, a răpit-o pe concubina sa, nemulțumit că aceasta dorea să încheie relația. Acesta a forțat-o să urce în mașina sa și a blocat ușile, transportând-o apoi la domiciliul său. Acolo, acesta a ținut-o în cătușe cu aragazul pornit, amenințând-o cu moartea. Potrivit specialiștilor, din cauza celor întâmplate, victima suferă acum de depresie și stres psiho-emoțional cronic.
Lasă un comentariu