Fostul consilier al lui Vladimir Plahotniuc, Adrian Radu, a fost audiat din nou în dosarul „Sacoșa neagră”, în care este acuzat fostul președinte Igor Dodon. Martorul acuzării a oferit precizări despre înregistrările în care Dodon primește de la Plahotniuc o sacoșă în care s-ar fi aflat bani. Procurorul de caz, Petru Iarmaliuc, nu a precizat de ce martorul a fost audiat repetat. El a spus însă că examinarea cauzei se apropie de final și că mai urmează să fie audiați șase martori.
Audierea lui Adrian Radu a vizat înregistrările din dosar. Procurorul de caz a reiterat că imaginile nu sunt trucate.
,, Noi avem o expertiza ca urme de montaj, urme de manipulare nu au fost depistate. Conținutul însuși a înregistrării audio video ca eveniment el este confirmat ca a avut loc în realitate și prin alte probe nu doar prin declarațiile martorilor dar și prin documente, însuși și inculpatul nu neagă aceste evenimente”, a explicat Petru Iarmaliuc, procurorul de caz.
Avocații lui Igor Dodon contestă autenticitatea înregistrărilor și susțin că fișierele au fost modificate.
,, Montarea fișierelor, fapt care afectează originalitatea lor și din punct de vedere a Legii Procesual-Penale nu pot servi ca probe într-un dosar pentru a emite o sentința de condamnare. Când a transmis pe flash s-a schimbat data și ora, pentru o cauză penală este importantă data și ora deci nu confirmă ceea ce este în actul de învinuire plus la asta el spune ca nu el a pus subtitle, cineva a mai lucrat în ele”, a mai detaliat avocatul lui Igor Dodon, Petru Balan.
Avocata lui Adrian Radu, fost consilier al lui Vladimir Plahotniuc, a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.
Între timp, Curtea Constituțională urmează să examineze sesizarea depusă de avocații lui Igor Dodon. Apărarea cere clarificarea prevederilor legale care stabilesc instanța competentă să judece, în fond, cauzele penale în care sunt vizați foștii șefi de stat. Apărarea susține că, după încheierea mandatului prezidențial, un fost șef de stat ar trebui judecat de instanțele de drept comun, și nu direct de Curtea Supremă de Justiție, așa cum se întâmplă în cazul lui Igor Dodon. Până la pronunțarea Curții Constituționale, examinarea dosarului continuă la CSJ.
Dacă judecătorii constituționali vor stabili că dosarul trebuia examinat de o instanță de drept comun, cauza ar putea fi transmisă unei alte instanțe, unde examinarea ar putea fi reluată de la zero, în fața unui alt complet de judecată. Dosarul „Sacoșa neagră” a mai fost reluat de la zero la sfârșitul anului trecut, după schimbarea completului de judecată. Ancheta a pornit de la o înregistrare video în care fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc îi înmânează lui Igor Dodon o pungă neagră, în care s-ar fi aflat bani destinați finanțării Partidului Socialiștilor. Fostul șef de stat este acuzat de corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale. Recent, în dosar a fost inclus un nou episod al acuzării, potrivit căruia Dodon ar fi încercat să primească bani de la Vladimir Plahotniuc și pe 7 iunie 2019. Igor Dodon respinge toate acuzațiile.



