Accident grav în raionul Sîngerei. Un autoturism s-a ciocnit frontal cu o motocicletă pe care se afla un cuplu. În urma coliziunii, vehiculul pe două roți a luat foc, iar soții au ajuns la spital cu diverse traumatisme.
,,Bărbatul e la Spitalul Municipal Bălți, a fost transferat ieri, era mai gravă situația. Doamna e în stare de gravitate medie în trauma”, a spus Vitalie Tabarcea, directorul IMSP spitalul raional Sîngerei.
Potrivit poliției, un bărbat de 75 de ani, aflat la volanul automobilului, a efectuat manevra de întoarcere pe o stradă din orașul Sîngerei fără a se asigura. În acest timp a intrat frontal în motocicleta condusă de un bărbat de 46 de ani, care o avea pasager pe soția sa de 51 de ani. În urma coliziunii, motocicleta a luat foc, iar soții au ajuns la spital cu diverse traumatisme. Am sunat și la spitalul din Bălți pentru a afla în ce stare este bărbatul, dar nimeni nu ne-a răspuns la telefon. Niciunul dintre șoferii nu consumase alcool.e