Un bărbat care a fost încarcerat ilegal acum doi ani de autoritățile separatiste transnistrene a fost eliberat de regimul de la Tiraspol, anunță avocații asociației Promo-LEX. Aceștia consideră că eliberarea are loc în contextul permisiunii condiționate acordate de Chișinău pentru tranzitarea gazului către stânga Nistrului și menționează că este prima persoană din lista deținuților care ar urma să fie eliberați.
,,Noi am fost anunțați de familie că el a fost eliberat și credem că eliberarea acestuia are loc cu condiționalitățile”, a spus avocatul PROMO-LEX, Vadim Vieru.
Anton Malîșev a fost eliberat din custodia structurilor transnistrene după ce în data de 8 februarie 2023 a fost ,,răpit cu forța și supus unui proces penal la Tiraspol, fiind ulterior deținut în condiții inumane”, iar ,,în această perioadă, sănătatea sa s-a deteriorat grav” pentru că nu a avut ,,acces la îngrijiri medicale adecvate”, subliniază reprezentanții asociației Promo-LEX. Guvernul, prin intermediul Biroului politici de reintegrare, a evidențiat că această eliberare se datorează ,,eforturilor susținute ale Chișinăului pe linia de comunicare dintre reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană și a dialogului constant cu partenerii internaționali privind respectarea drepturilor omului în raioanele de est ale țării”.
Această reușită se datorează, de asemenea, conlucrării eficiente cu Reprezentanța Oficiului Avocatului Poporului din Varnița, delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Misiunea OSCE în Republica Moldova și alți parteneri internaționali, care au avut un rol determinant în soluționarea acestui caz”.
Au menționat responsabilii structurii, reiterând că Tiraspolul trebuia să dea curs solicitărilor ,,privind eliberarea tuturor cetățenilor Republicii Moldova care continuă să fie deținuți ilegal în regiunea transnistreană”. În data de 10 februarie, Chișinăul a anunțat că permite tranzitul gazului transportat de o compania ungară până la granița Republicii Moldova în schimbul îndeplinirii mai multor condiții, precum eliberarea deținuților politici. Aceasta schemă ar urma să fie aplicată din 13 februarie, iar până atunci, regiunea separatistă, lăsată de Moscova fără gaze rusești de la începutul acestui an, va folosi resurse energetice cumpărate sau împrumutate de la malul drept al Nistrului.
Lasă un comentariu