NOUTĂȚI

Un avocat din Chișinău a fost reținut în timp ce primea 10 mii de euro mită

Compus de Redacția STAR

Un avocat din Chișinău a fost reținut în timp ce primea 10 mii de euro mită. În schimbul banilor, el a promis că va interveni pe lângă angajații unor instituții care instrumentează un dosar penal pentru evaziune fiscală în care este vizat un agent economic.

Înainte să fie reținut, avocatul a mai primit o tranșă, de 15 mii de euro. Avocatul ar fi dat de înțeles că poate influența soluționarea favorabilă a cauzei, promițând că dosarul penal nu va fi transmis în instanță, nu vor fi aplicate sechestre pe bunurile companiei și ale administratorului acesteia, iar toate bunurile ridicate anterior în cadrul perchezițiilor, inclusiv telefoane mobile, mijloace bănești și mijloace de transport, vor fi restituite. Avocatul a fost reținut pentru 72 de ore și se află în custodia Centrului Național Anticorupție.

Despre autor

Redacția STAR