NOUTĂȚI

Ucraina rezistă de 1.000 de zile în fața agresiunii ruse, de când președintele rus Vladimir Putin a ordonat începutul „operațiunii militare speciale”

Compus de Redacția STAR

„Astăzi, președintele Putin a anunțat desfășurarea unei operațiuni militare speciale în Donbas. Fără panică. Suntem puternici, suntem pregătiți pentru orice. Îi vom învinge pe toți, pentru că noi suntem Ucraina!”

Exact 1000 de zile în urmă, în dimineața zilei de 24 februarie 2022, președintele rus Vladimir Putin a anunțat începutul unei „operațiuni militare speciale” pe teritoriul țării vecine – astfel numește Kremlinul, până în prezent, războiul de ocupație pe care armata rusă îl desfășoară în Ucraina. Planul inițial era clar: cucerirea rapidă a Kievului într-o operațiune fulger de trei zile și eliminarea președintelui Zelenski. Însă, acest plan a eșuat lamentabil, inclusiv datorită rezistenței neclintite și a determinării ucrainenilor de a-și apăra cu orice preț meleagurile. „1.000 de zile împreună. 1 000 de zile de Ucraina”, a notat marți președintele țării, Volodimir Zelenski, postând un video, în care a amintit momentele-cheie ale războiului.

Încă din prima zi a așa numitei operațiuni au fost bombardate clădirile rezidențiale. Uciderea civililor în timpul ocupației orașului Bucea, blocada din Mariupol, bombardarea maternității și a teatrului dramatic din acest oraș, atacurile asupra gării din Kramatorsk și asupra spitalului oncologic de copii Ohmatdit din Kiev, sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute exemple ale crimelor comise de armata rusă. De la începutul invaziei, Procuratura Generală a Ucrainei a deschis peste 148.000 de dosare penale legate de crime de război.

Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina a luat zeci de mii de vieți și a provocat distrugeri cumplite. Potrivit statisticilor ONU, bilanțul devastator al agresiunii rusești indică peste 11.700 de civili uciși până în prezent. Printre victime se numără și peste 2.400 de copii uciși sau răniți, în timp ce 19.484 de copii au fost smulși din casele lor și deportați forțat în Rusia. Peste șase milioane de persoane și-au părăsit casele și au devenit refugiați. La cele 1000 de zile de rezistență în fața agresiunii ruse, în Piața Independenței din Kiev victimele războiului au fost marți comemorate într-un memorial improvizat. Piața s-a umplut cu steaguri galben-albastre, pe care oamenii le-au ridicat în cinstea celor apropiați.

„Acesta este fiul meu, Kalpokovski Nikolai, în vârstă de 28 de ani. Pe 26 decembrie 2023, a murit în Stvromaiorsk. Suntem din Zaporojie. Ne lipsește enorm, este o groază.”

Conform estimărilor occidentale, în jur de 80.000 de militari ucraineni au murit în luptă începând cu februarie 2022. După această perioadă, motivația luptătorilor de a-și apăra casa rămâne neclintită, spune un militar aflat în prima linie.


„Nu pot spune că ceva s-a schimbat pentru mine în cele 1000 de zile de război. Am trecut Rubiconul încă din 2014. Singurul lucru care s-a schimbat pentru mine este că acum lupt pe propriile mele pământuri. Aceasta este o motivație care nu se va sfârși niciodată, pentru că știu că dacă nu rezistăm aici, inamicul va fi din nou pe cale să ajungă la orașul meu, la casa mea.”

În semn de solidaritate cu Ucraina, mulți lideri mondiali și-au declarat marți susținerea pentru poporul ucrainean. Într-un mesaj oficial, Uniunea Europeană a făcut și ea apel la Rusia să-și retragă imediat și necondiționat trupele din Ucraina. Clădirile instituțiilor UE au fost iluminate marți în culorile drapelului ucrainean, iar liderul de la Kiev, a ținut online un discurs în fața Parlamentului European, în care le-a mulțumit deputaților pentru susținere.

„Președintele Ucrainei Volodmir Zelenski ni se alătură online.”

„Împreună, întreaga Europă, Ucraina și partenerii noștri din America și din întreaga lume am reușit nu doar să îl împiedicăm pe Putin să ia Ucraina, ci am reușit să apărăm libertatea tuturor națiunilor europene. Chiar și cu acțiunile lui Kim Jong-Un din Coreea de Nord, alături de care Putin rămâne totuși mai mic decât statele unite ale Europei. Vă rog să nu uitați de ce e capabilă Europa ”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a transmis de asemenea un mesaj la 1000 de zile de la declanșarea războiului în țara vecină. Într-un video postat pe rețelele de socializare, Sandu menționează că Ucraina luptă pentru a-și apăra pământul și libertatea cu un curaj incredibil.

„Determinarea Ucrainei ne inspiră pe toți, iar datoria noastră este să continuăm să vă oferim tot sprijinul de care aveți nevoie pentru a ieși victorioși. Pentru vecinii și prietenii noștri din Ucraina: Moldova este alături de voi – acum și întotdeauna. Slavă Ucrainei! ”

Invazia ilegală a Rusiei în Ucraina a declanșat cel mai mare conflict pe continentul european de la Al Doilea Război Mondial. Potrivit celei mai recente evaluări realizate de Banca Mondială, Comisia Europeană, Organizația Națiunilor Unite și guvernul ucrainean, pagubele directe provocate de războiul din Ucraina au atins nivelul de 152 de miliarde de dolari până în decembrie 2023. În același timp, costul total al reconstrucției și recuperării a fost estimat la o sumă colosală de 486 de miliarde de dolari. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu