Iranul ar fi permis trecerea a 20 de nave încărcate cu petrol prin strâmtoarea Ormuz. Cel puțin asta a declarat, duminică seara, președintele american, Donald Trump. El susține că această concesie a fost făcută de noii lideri iranieni, în urma unor negocieri de pace desfășurate prin intermediari. Iranul neagă însă existența unor astfel de negocieri și avertizează Statele Unite să nu lanseze vreo operațiune terestră. Teheranul afirmă că un asemenea scenariu s-ar solda cu umilirea armatei americane.
În cadrul unei conferințe de presă, Donald Trump a declarat că cele 20 de nave urmau să traverseze strâmtoarea luni dimineață. Acesta nu a precizat cui aparține petrolul transportat.
„Cred că a fost un semn de respect, să permită trecerea a 20 de nave cu petrol. Sunt niște nave mari, foarte mari, care vor trece prin Strâmtoarea Ormuz. Acest lucru va începe de mâine dimineață. În următoarele zile vor fi multe nave. Și pot spune doar că ne descurcăm extrem de bine în aceste negocieri”, a declarat Donald Trump.
Pe de altă parte, într-un interviu pentru Financial Times, Trump a adăugat că „ar prefera să pună mâna pe petrolul” din Iran. El a declarat că militarii americani ar putea ocupa insula Harg, prin care Iranul își exportă cea mai mare parte a petrolului. Potrivit presei, aproximativ 2.500 de pușcași marini americani au fost dislocați în weekend în Orientul Mijlociu. Amenințările nu au fost luate în serios de regimul de la Teheran.
„Luptătorii Republicii Islamice au așteptat de multă vreme să poată demonstra că o agresiune și intenția de a ne ocupa nu se va solda cu nimic, decât cu umilința, cu captivitatea, desfigurarea și dispariția agresorului”, a declarat Ebrahim Zolfaqari, purtătorul de cuvânt al armatei iraniene.
Potrivit presei, săptămâna trecută, Iranul a permis trecerea prin strâmtoarea Ormuz, a navelor cu petrol care aparțin Rusiei și Chinei și altor țări pe care le consideră prietene. Iranul de asemenea ar fi impus o taxă de trecere de 2 milioane de dolari. Între timp, schimburile de atacuri aeriene dintre Statele Unite, Iran și Israel au ajuns în a 31-a zi. Negocierile de pace se desfășoară prin intermedierii din Pakistan. Atât SUA cât și Iran au elaborat condiții stricte pentru încetarea focului.


