Trei persoane au fost rănite într-un grav accident rutier produs în orașul Sângera, municipiul Chișinău. Victimele, cu vârste cuprinse între 34 și 52 de ani, printre care un șofer și doi pasageri, au fost transportate de urgență la spital. Două dintre persoane se află în stare gravă, dar stabilă, iar cea de-a treia a fost internată în secția Reanimare.
Potrivit informațiilor preliminare, două automobile, conduse de doi bărbați, s-au ciocnit violent. În urma impactului, ambele vehicule au fost grav avariate, iar unul dintre ele s-a răsturnat. Traficul în zona accidentului a fost îngreunat și s-au format ambuteiaje kilometrice. Poliția investighează cauzele producerii accidentului.