Mită sub formă de bani și chiar… produse alimentare ar fi luat trei angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor din Soroca pentru a închide ochii la încălcările depistate în procesul de producere și comercializare a produselor alimentare în urma controalelor efectuate. Aceștia figurează într-un dosar penal intentat de ofițerii CNA și procurorii Procuraturii municipiului Bălți, într-un dosar de corupere pasivă.
Potrivit probelor CNA, aceștia ar fi luat de mai multe ori mită de la același agent economic care avea un magazin în raional Soroca. Iar o dată ar fi pretins și primit 4000 de lei pentru a nu documenta încălcările depistate la producerea și comercializarea produselor alimentare în lipsa autorizației sanitar-veterinare, iar altă dată ar fi solicitat 5000 de lei, dar ar fi primit 4000 de lei, iar restul sub formă de produse alimentare.
În urma perchezițiilor efectuate la birourile, domiciliile și în automobilele suspecților au fost ridicați bani, dar și alte probe relevante anchetei.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a reacționat în acest caz, menționând că ,,temei de inițiere a investigațiilor în cadrul cauzei penale a servit reacția Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor la plângerile operatorilor economici privind acțiunile ilegale ale unor funcționari. Ca rezultat, a fost demarată o anchetă de serviciu internă, concomitent fiind sesizat Centrul Național Anticorupție”, se arată în comunicatul de presă emis de ANSA.
Lasă un comentariu