NOUTĂȚI

Transportați în confort și siguranță. Alte 20 de microbuze școlare dintre cele 69 donate de România au ajuns în Republica Moldova

Compus de Redacția STAR

Douăzeci de microbuze școlare din cele 69 donate de România au ajuns în Republica Moldova. Vehiculele vor fi folosite pentru transportarea în siguranță și confort a copiilor care fac naveta la instituții de învățământ ce nu sunt situate în localitatea de baștină a elevilor. La evenimentul de distribuire a unităților de transport a participat, vineri, premierul Dorin Recean, alături de prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, care s-a aflat într-o vizită de lucru la Chișinău, dar și ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun.

,, – Felicitări!
– Sănătate multă!
– Vă mulțumim’’.


Pavel Vdovîi transportă zilnic la școală aproape 100 de elevi din mai multe localități din raionul Florești.

,,Este tare necesar acest transport, deoarece acel vechi se defectează des și mereu eram plin de motorină ca să-l repar. – Ce distanță pe zi făceți? – 100 de km’’.

,,-Copii noștri cu dizabilități se deplasau foarte greu. – Câți copii transportați? – 7-11’’.

,,Este o mașină confortabilă’’.

Responsabilii din cadrul direcției educație din municipiul Soroca susțin că s-au ales cu patru microbuze, întrucât și numărul de elevi este mare.

,,În instituțiile care sunt repartizate, la un liceu avem 200 de copii care se transportă între localități și în alt liceu avem peste 100 de copii din 8 localități. Mai sunt câte o unitate în aceste localități ca să poată acoperi necesarul, acestea vin să le ajute. Până acum era necesar de mai multe rute și acum venim în ajutorul copiilor. Cei care vin cu prima rută trebuie să se trezească mai dimineață. Dar este și uzarea parcului de auto. Avem unități care merg și până la 80 de kilometri zilnic’’, a spus Elena Prodan, șefă interimar Direcția de Învățământ, municipiul Soroca.

Premierul român Marcel Ciolacu a spus că educația este un domeniul prioritar atât pentru țara noastră cât și pentru țara vecină, iar copiii trebuie să aibă acces la educație de calitate.

,,Toți copii trebuie să aibă egal la sistemul de educație. Eu iubesc Republica Moldova cu toată bucuria mă implic. Cu cât se dezvoltă mai repede Republica Moldova, cu atât și România este mai sigură, fiind că suntem două state vecine’’.

Ministrul educației, Dan Perciun susține că aproape 11 mii de elevi din întreaga țară fac naveta pentru a merge la școală, iar autobuzele cu care se deplasează sunt uzate.

,,Majoritatea autobuzelor au peste 10 ani de zile din cele care sunt utilizate și am mai avea nevoie de cel puțin 250 ca să putem spune că am reînoit pe deplin. Cele 69 de autobuze care vin acum cu suportul României vor fi complementate de încă 10 cu suportul Uniunii Europene. Și planificăm din bugetul de stat să face o achiziție ca să le înlocuim cu cât mai mult pe cele care sunt’’.

În total, România a oferit un lot de 69 de microbuze, 40 au ajuns în această vară și deja sunt utilizate de elevii din întreaga țară. Valoarea totală a celor 69 de microbuze școlare se ridică la 74 de milioane de lei. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu