NOUTĂȚI

Tot mai multe falsuri privind integrare europeană a țării, dar și a referendumului, lansate în ultima perioadă

Compus de Carolina Digori

Tot mai multe falsuri privind procesul de integrare europeană a țării, dar și referendumul din data de 20 octombrie sunt lansate în spațiul mediatic din Moldova. Printre aceste neadevăruri se numără cel că Moldova își va pierde suveranitatea dacă va deveni membră a UE. Cel puțin asta susțin membrii inițiativei civice „Cetățeni pentru Europa”, potrivit cărora aceste falsuri sunt lansate de către unii actori politici de la Chișinău cu scopul de a împiedica parcursul european al Republicii Moldova.

Unul dintre membrii inițiativei civice, Valeriu Pașa, care este și președintele comunității WatchDog a ținut să menționeze că această campanie este finanțată din afara țării.

,,Foarte multe sperietori, falsuri, minciuni, exagerări circulă și din păcate foarte multă lume crede în ele legate de procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, dar și de propriu zis Referendumul care va avea loc în data de 20 octombrie. Oamenii trebuie să înțeleagă că sunt bombardați cu falsuri, cu niște minciuni, exagerări. Și că aceasta nu este accidental, dar este o campanie bine regizată, puternic finanțată cu bani murdari care vin din afara țării”.

Și neutralitatea țării este subiectul falsurilor mediatice.

,,Ei spun că dacă intrăm în Uniunea Europeană, asta de fapt înseamnă să intrăm în NATO. Politicienii care spun asta nu-și respectă publicul. Oricine poate să intre pe internet, să facă o căutare și să vadă ce înseamnă Uniunea Europeană și NATO. Sunt două organizații separate nu au nicio legătură, da au multe țări membre în comun, însă NATO este o alianță defensivă militară, iar Uniunea Europeană este o coaliție de țări economic și politic. Uniunea Europeană în criteriile sale de aderare nu are obligativitatea pentru țările care aderă să intre într-o alianță militară sau alta”.

Expertul în politici publice și securitate, Andrei Curăraru susține că procesul de integrare europeană nu va afecta în niciun fel suveranitatea Republicii Moldova.

,,Ce fel de suveranitate pierdem noi dacă 12% din teritoriul Republicii Moldova este ocupat de Federația Rusă. Iar când vorbim despre integrarea europeană trebuie să adoptăm vreo 4 mii de legi, care vor fi în contextul integrării europene. Noi am început acest proces încă din 2014 și nici un cetățean al Republicii Moldova nu a simțit că mai puține decizii se iau în favoarea sa sau că aceste decizii ar fi cumva împotriva interesului național”.

Un alt fals care sperie oamenii este cel că aderarea la UE ar duce la discriminarea vorbitorilor de limba rusă sau a altor minorități etnice.

,,Eu sunt vorbitoare de limba rusă, dar de naționalitate sunt bulgară. Să începem cu faptul că crearea instituțiilor de stat care să se ocupe de apărarea drepturilor minorităților etnice sau lingvistice este un criteriu tgeneral pentru aderarea la UE pentru orice țară candidat. În procesul de negocieri, UE periodic verifică țara membră privind corespunderea criteriilor de la Copenhaga. Este vorba despre garanția care prevede că reprezentanții minorităților naționale nu vor fi supuși marginalizării și excluderii din societate”, spune Vida Nedova,
expertă mass-media, comunitatea WatchDog.

Inițiativă civică „Cetățeni pentru Europa” are drept scop susținerea eforturilor de aderare a Republicii Moldova la UE. Grupul este format din personalități din diverse domenii, de la relații internaționale și antreprenoriat până la cultură, artă și sport. Rolul acestora este să informeze corect cetățenii despre avantajele aderării țării la blocul comunitar.

Despre autor

Carolina Digori

Lasă un comentariu