NOUTĂȚI

Temperaturile ridicate sunt o provocare pentru drumari. Plăcile de beton de pe drumurile naționale, afectate

Compus de Redacția STAR

Temperaturile extrem de ridicate le dau bătăi de cap drumarilor. Plăcile de beton de pe traseele naționale s-au ridicat câțiva centimetri deasupra solului din cauza caniculei. Din imaginile postate de Administrația de Stat a Drumurilor se vede cum pe o porțiune a traseului național M5 care leagă orașul Bălți de Chișinău placa de beton stă în aer.

,,Desigur că cu temperaturile extra ridicate este o deplasare de temperatură a dalelor din beton monolit. Aceste situație se întâmplă atât din cauza temperaturii, cât și din cauza dintr-o lipsă îndelungată de zeci de ani a neîntreținerii acestor structuri rutiere. Avem 631 kilometri drum de beton de ciment în gestiunea ASD-ului și noi intervenim de fiecare dată când ele apar, dar în timp toate aceste tipuri de structuri ele trebuie reconstruite și amenajate, ceea cu ce o să ne ocupăm noi în următorii ani”, a declarat Sergiu Bejan, director general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a scris pe pagina sa de Facebook că ,,Drumarii s-au mobilizat rapid, pe timp de noapte, ca să rezolve această problemă și să prevină situațiile neplăcute. Deocamdată se lucrează pe M5, km 200 (r. Călărași) și pe o porțiunea de pe drumul M3, km 10 (lângă satul Băcioi)”, a scris Spînu.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod roșu de caniculă în toată țara până în data de 17 iulie. În această perioadă mercurul termometrelor va urca până la plus 40 de grade Celsius. Administrația de Stat a Drumurilor le-a interzis mijloacelor de transport cu greutatea de peste 20 de tone să circule pe drumurile naționale. Restricția este valabilă pentru zilele în care se prognozează peste 30°C, între orele 10:00 și 20:00.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu