Tânărul acuzat că a incendiat, săptămâna trecută, casa și mașina premierului britanic Keir Starmer este un român originar din Cernăuți. Suspectul a fost arestat sâmbătă, pe un aeroport din Londra. Marți dimineață, el a fost adus în fața judecătorilor, iar presa l-a identificat cu ușurință datorită numelui din actele prezentate în instanță. Ar fi vorba despre Stanislav Carpiuc, în vârstă de 26 de ani. Acesta este acuzat de comiterea a trei incendii în serie.
Pe 8 mai ar fi dat foc unei mașini care a aparținut lui Starmer, iar pe 11 mai ar fi incendiat o locuință în care premierul a locuit anterior. Cel mai grav incident a avut loc în dimineața zilei de 12 mai, când suspectul ar fi incendiat ușa unei case pe care Keir Starmer o deține în prezent. Infracțiunea s-a produs în zorii zilei, iar întreaga stradă a fost rapid împânzită de echipaje de pompieri și poliție. Flăcările au fost stinse în aproximativ 20 de minute. Presa britanică nu precizează dacă cineva se afla în locuință în momentul respectiv. Însă se știe că, de la preluarea mandatului, familia premierului locuiește într-o altă reședință oficială. Suspectul neagă deocamdată toate acuzațiile. El va rămâne în arest preventiv până pe 6 iunie, când este programată următoarea audiere.
Lasă un comentariu