Vaticanul a publicat oficial cauza decesului Papei Francisc, precum și ultimele sale dorințe din testamentul lui spiritual. Suveranul pontif a murit luni dimineață, în a doua zi de Paște, din cauza unui accident vascular cerebral şi a unei insuficiențe cardiace ireversibile. Între timp cardinalii s-au reunit marți la Vatican, unde au decis ca funeraliile Papei să se desfășoare pe 26 aprilie, adică sâmbătă.
Papa Francisc a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, după ce a condus Biserica Catolică timp de 12 ani, începând din martie 2013. Suveranul Pontif a murit la doar o zi după ce a salutat mulțimea de credincioși de la Vatican în Duminica Paștelui, la Bazilica Sfântul Petru și la mai puțin de o lună după ce a fost externat din spital în urma unei lupte grele de zeci de zile cu o dublă pneumonie.
A doua zi, Papa s-a trezit la ora 6 dimineața, dar i s-a făcut rău o oră mai târziu survenind coma și decesul. Pe site-ul oficial al Vaticanului, a fost făcut public testamentul spiritual al Papei, din 29 iunie 2022. Spre deosebire de alți suverani, Papa Francisc și-a dorit o înmormântare simplă, fără decorațiuni, în pământ și să poarte o singură inscripție: „Franciscus”. Conform Constituției apostolice, slujba ar trebui să aibă loc „între a patra și a șasea zi după moarte”.
Omagiile aduse Papei Francisc au curs din întreaga lume. Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a numărat printre primii lideri mondiali care au reacționat. El l-a descris pe Pontiful Suveran drept un om al smereniei, care a fost de partea celor mai vulnerabili.
„Suveranul Pontif a fost alături de cei mai vulnerabili și mai fragili, cu multă umilință – mai ales în aceste vremuri de război și brutalitate, a avut un simț deosebit pentru ceilalți, cei care sunt cei mai fragili.”
După decesul pontifului de la Vatican, în Italia au decretat 5 zile de doliu național, iar prim-ministra țării, Giorgia Meloni a scris că deplânge trecerea în neființă a „unui mare om, și a unui mare păstor”. Și în Argentina, de unde provine Papa Francis, au fost anunțate 7 zile de doliu. Președintele Argentinei Javier Milei, a subliniat că a fost o adevărată onoare să-i descopere bunătatea și înțelepciunea.
„În calitate de președinte, în calitatea de argentinian și, mai presus de toate, de om al credinței, îmi iau rămas-bun de la Sfântul Părinte”, a scris liderul țării de baștină a Papei Francisc.
În timpul unui eveniment pascal președintele american Donald Trump, a anunțat că în memoria Papei Franisc, drapelele din întreaga țară vor fi coborâte la jumătate de catarg.
„Tocmai am semnat un ordin executiv prin care toate drapelele țării noastre – toate, drapelele federale și cele ale statelor – vor fi coborâte la jumătate de catarg, în onoarea Papei Francisc. A fost un om bun, a muncit din greu, a iubit lumea, iar pentru noi este o onoare să facem acest gest.”
Președintele american a mai anunțat că vrea să meargă la înmormântarea Papei Francisc. Aceasta va fi prima lui călătorie în Europa de când a revenit la președinția SUA. Acolo el ar putea da ochii cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care la fel intenționează să participe la funeralii.
La momentul alegerii în fruntea Bisericii Catolice, arhiepiscopul iezuit de Buenos Aires avea 76 de ani. Născut pe 17 decembrie 1936, sub numele Jorge Mario Bergoglio, el a devenit primul Papă originar din America și totodată primul suveran pontif din afara Europei după mai bine de o mie de ani. Papa Francisc, al 266-lea lider al Bisericii Catolice, s-a remarcat printr-un stil diferit de conducere, marcat de modestie. El a renunțat la salariul de mii de euro precum și la apartamentele luxoase din Palatul Apostolic, preferând o reședință mai modestă. Papa Fracnisc a mai pledat pentru unificarea datei de celebrare a Paștelui pentru catolici și ortodocși. A murit în a doua zi a Paștelui, care a fost marcat, anul acesta concomitent de creștinii catolici și cei ordocși.
Lasă un comentariu