Copilul de doi ani din Ungheni care a căzut, săptămâna trecută, de la etajul șase în golul unui ascensor, a ieşit din comă, dar starea lui de sănătate rămâne în continuare gravă, a precizat pentru ONE TV, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei şi Copilului, Maxim Cazacu.
,,Se atestă o dinamică pozitivă în stare de sănătate, acesta a ieșit din comă, starea acestuia continuă să fie gravă, acesta fiind sub supravegherea medicală în secția de reanimare’’.
Potrivit poliției, tragedia s-a produs în dimineața zilei de 11 septembrie, atunci când mama se pregătea să ducă cei trei copii la grădiniță. Cei doi copii mai mari, de 4 și respectiv 6 ani, au coborât pe scări, iar femeia împreună cu copilul de doi ani care se afla în cărucior urma să coboare cu ascensorul. Când ușile ascensorului s-au deschis mama a reușit să împingă partea din față a căruciorului în ascensor. În acel moment, ușile s-au închis brusc, iar ascensorul a pornit spre etajele superioare. Aceasta a solicitat ajutorul specialiștilor. În aceeași zi, autoritățile locale din Ungheni au convocat ședința Comisiei situații excepționale. Ulterior, primăria Ungheni a verificat peste o sută de ascensoare din oraș. La aproape jumătate dintre acestea s-au găsit defecțiuni și au fost oprite pentru reparaţii.
Lasă un comentariu